Nedeia de la Câmp , simbolul tradițiilor populare ale momârlanilor

camp1Până în urmă cu ceva mai mult de un deceniu 10 ani, pentru momârlanii bătrâni ai satului Câmpu lui Neag, primăvara era doar anotimpul în care-şi aduceau aminte cum vatra vechiului sat şi Sfânta Biserică au fost rase de pe faţa pământului, în urmă cu peste un sfert de secol de ani, de buldozerele regimului comunist, la comanda directă a lui Nicolae Ceauşescu.

Peste timp, în anul 2004, unul dintre oamenii cu respect faţă de istoria şi tradiţiile acestor locuri, veteranul liberal Nicolae Stoi a ridicat, în vatra noului sat clădit de momârlanii la Câmpu lui Neag, o troiţă de lemn care să aducă aminte generaţiilor prezente şi viitoare tristul eveniment petrecut aici în primăvara anului 1987. În acelaşi an 2004 troiţa a fost sfinţită de preoţii satului şi tot de atunci s-a luat decizia ca Duminica Tomii (a doua duminică după Paşte) să fie declarată zi de nedeie la Câmpu lui Neag. Monumentul a fost ridicat, la iniţiativa lui Nicolae Stoi (astăzi cetăţean de onoare al oraşului Uricani) cu sprijinul altor oameni de

nădejde din Uricani, precum Corneluţ Todea (unul dintre fiii satului) şi Dorin Sângeorzan, dar şi altor oameni de bine. “Cadoul pe care l-am făcut comunităţii trebuie să rămână tuturor generaţiilor care vin. Nu trebuie să uităm trecutul, căci altfel nu vom avea viitor” spune despre  realizarea sa, Nicolae Stoi.

Din fericire, poate şi pentru că acordă respectul cuvenit trecutului, satul Câmpu lui Neag are viitor. Şi încă nu unul oarecare. Deja de ani buni, odată cu venirea în fruntea oraşului Uricani a lui Dănuţ Buhăescu, noul centru al satului Câmpu lui Neag a luat o înfăţişare nouă, elegantă. Şcoala, căminul cultural şi aleile din zona acestora au fost modernizate, iar graţie omului de afaceri Cornel Todea, tot aici funcţionează magazinul alimentar al satului. Tot lui Cornel Todea, dar și susțnerii oferite de Primăria și Consiliul local Uricani li se datorează organizarea, an după an, a nedeii tradiţionale din Duminica Tomii.

camp2La fel a fost şi anul acesta când primarul Dănuţ Buhăescu şi Consilul local de la Uricani au organizat, aşa cum se cuvine, nedeia de la Câmp. Evenimentul s-a bucurat, ca de fiecare dată, de o atenţie aparte din partea sătenilor, chemaţi să petreacă la renaşterea satului lor în
compania unor oameni de seamă din oraşul Uricani, din Valea Jiului şi din judeţul Hunedoara. “Poate că uneori politica ne dezbină dar este bine, că în astfel de momente, în care pe de o parte comemorăm tristul sfârşit al vechiului sat Câmpu lui Neag iar pe de alta ne bucurăm, ca buni creştini, de sărbătoarea Învierii şi de renaşterea satului Câmpu lui Neag, indiferent în ce echipă politică ne aflăm, suntem împreună cu cetăţenii. Pentru că, până la urmă, efectele tuturor acţiunilor noastre politice, trebuie să fie în folosul cetăţenilor”, ne-a declarat primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu.

Pentru Cornel Todea, omul de numele căruia se leagă naşterea acestui frumos eveniment în Câmpu lui Neag, bucuria sătenilor chemaţi la nedeie şi interesul politicienilor pentru această serbare câmpenească constituie împlinirea sufletească şi mulţumirea lucrului făcut după datină.

camp3