Forum al Organismelor Notificate pentru Articole Pirotehnice organizat de INSEMEX la Sibiu

forum insemex1INCD INSEMEX Petroşani, în calitate de unic organism de certificare a produselor din Romania, notificat la Bruxelles, cu numărul NB 1809, pentru produsele aflate sub incidența Directivelor Europene 2014/28/UE – Explozivi pentru uz civil şi 2013/29/UE – Articole pirotehnice, a găzduit la Sibiu, în perioada 9-11 mai 2016, cel de-al 17-lea Forum al Organismelor Notificate pentru Articole Pirotehnice, respectiv cel de-al 25-lea Forum al Organismelor Notificate pentru Explozivi de Uz Civil.

Cele două întâlniri la care au luat parte reprezentanții Organismelor Notificate din Statele Membre ale Uniunii Europene, precum Bulgaria, Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, Republica Cehă, Spania, reprezentanţi ai autorităţilor statului şi ai Comisiei Europene care reglementează domeniile explozivilor de uz civil şi articolelor pirotehnice, au reprezentat un bun prilej pentru discuţii şi dezbateri tehnice privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate aplicabile acestor produse în vederea introducerii lor piaţa Uniunii Europene, în conformitate cu cerinţele expuse de noile Directive Europene.

Este pentru a doua oară când INCD INSEMEX Petroşani organizează aceste întâlniri în România, prima dată fiind organizat la Bucureşti, în anul 2009.

Cu prilejul celor două forumuri, participanţii au efectuat şi o vizita la sediul institutului în Petroşani, fiindu-le prezentate domeniile şi direcţiile principale de cercetare, departamentele şi laboratoarele de încercări, dar mai ales Poligonul de încercare a explozivilor de uz civil si a articolelor pirotehnice şi infrastructura de care acesta dispune, deschizând astfel noi oportunităţi de colaborare în aceste domenii de interes comun.

forum insemex3