Respect pentru generația seniorilor, de Ziua Familiei, la Petroșani

ziuafamiliei2De câțiva ani buni, aniversarea Zilei Familiei a devenit un frumos prilej de întâlnire al reprezentanților comunității locale din municipiul Petroșani cu oamenii pentru care familia este un exemplar mod de viață, un model pentru tână generație și pentru adevărata familie creștină.

Toate aceste valori au fost evidențiate și de data aceasta, în fața celor prezenți la Ziua Familiei de la Petroșani, de către primarul municipiului Tiberiu Iacob Ridzi. ”De fiecare dată, mă încearcă o emoție aparte atunci când mă întâlnesc cu dumneavoastră, oamenii cărora le datorăm pe de o parte respectul cuvenit pentru tot ceea ce ați făcut pentru dezvoltarea comunității noastre, și pe de altă parte pentru modelul de viață de familie pe care ni-l dați nouă tuturor. Eu cred că nu există în viața unui adevărat creștin altceva mai important decât familia și copiii. Vreau să știți că pentru mine, pentru noi toți cei care vă apreciem și vă respectăm, exemplul dumneavoastră de viață este un model pentru care nu avem suficiente cuvinte să vă mulțumim”, le-a spus Tibriu Iacob Ridzi cuplurilor care au ales să sărbătorească, anul acesta, ”nunta de aur” împreună cu cei din administrația locală de la Petroșani.

zuafamiliei1

De data aceasta, cu prilejul Zilei Familiei, un număr de 25 de familii din Petroșani au fost premiate de Primăria și Consiliul local Petroșani pentru longevitatea de jumătate de secol a cnviețuirii în familii. Acestea sunt: APETREI DUMITRU și CATINCA; BOGDAN VASILE și MARIA; BRANZAN VICTOR și GHIZELA; CRISTOCEA NICULAE și ROZALIA; CULDA REMUS și MARINA; DEMENY PAVEL și ECATERINA; DUMITRASCU IOAN și ELENA; DUMITRU GEORGE și FLOAREA; GALATAN DUMITRU și ANUTA; GEORGESCU GHEORGHE- CAROL și PETRA; GOGU ION și CONSTANŢA; KIS MIHALY și ANA; KOZMAN IOSIF și EMILIA; LUPULESCU ION și ELISABETA; MATEI ION și AURICA; PĂTROI VICTOR și ELENA; RADU ION și EMILIA; RADU VICTOR și FLORICA; SOS-FULOP GEZA și ROZA; STATE DAN și MARIA; STANESCU NICOLAE și CONSTANTINA; ŞOMODI ALBERT și ILEANA; VAS ALEXANDRU și ANUŢA; VIDICAN PAVEL și ALEXANDRA; KEZAN MIHALY și MARIA.

În plus, pentru cuplul format din KOVACSICS SILVESTRU și MARIA, sărbătoarea Zilei familiei marchează deja împlnirea a șase decenii de viață în familie.

”La mulți ani, dumneavoastră celor care sunteți sărbătoriți și la mulți ani tuturor familiilor din Petroșani și din Valea Jiului cu ocazia acestei atât de importante sărbători care este Ziua Familiei. Dumneavoastră, cei care împliniți  50 și 60 de ani de căsnicie sunteți nu doar un model de viață, ci un adevărat model de succes pentru că ați reușit să treceți împreună peste toate greutățile vieții și ați ajuns împreună la această vârstă frumoasă, dar și la această aniversare de 50 și chiar 60 de ani de căsnicie”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

ziuafamiliei3