Peste 5.000 de turiști au vizitat standurile Târgului European al Castelelor

castelPeste 5.000 de turiști au vizitat standurile expozanților de la Târgul European al Castelelor, manifestare care a avut loc sâmbătă și duminică la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Potrivit organizatorilor, media vizitatorilor a fost peste cea consemnată, de regulă, în luna mai la castelul medieval din Hunedoara.

„Ne-am bucurat de prezența a foarte mulți turiști din toată țara, dar am avut și grupuri de vizitatori din Ungaria și Slovacia. Răspunsurile turiștilor, dar și ale expozanților, au fost favorabile acestei manifestări. Din păcate, vremea nu ne-a ajutat foarte mult”, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Castelului Corvinilor, Costin Tinca.

Acesta a subliniat modul în care voluntarii de la Liceul maghiar „Teglas Gabor” Deva și Colegiul economic „Emanoil Gojdu” Hunedoara au contribuit la buna desfășurare a manifestării. „La fiecare stand a fost prezent câte un elev îmbrăcat în ținută medievală. Voluntarii s-au implicat foarte mult și au avut o contribuție importantă în reușita evenimentului”, a menționat Costin Tinca.

Târgul European al Castelelor este o manifestare unică în țară, la ediția din acest an fiind prezentată oferta de turism de la 30 de castele, cetăți și muzee din cinci țări europene: România, Slovenia, Ungaria, Polonia și Bulgaria.

Organizatorii evenimentului au fost Primăria Hunedoara și Castelul Corvinilor.

AGERPRES