”Bucuria culorilor” la Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni

bucurie si culoareÎn aceste zile, Galeria de Artă ,,Iosif Tellmann’’’din Lupeni, găzduieşte expoziţia ,,Bucuria culorilor’’. Peste 200 de lucrări, realizate de elevii clsaselor V-X de la Liceul Teoretic ,,Mircea Eliade’’ şi Şcoala Gimnazială Nr.2 din Lupeni, surprind privitorul prin multă culoare şi teme foarte variate: portret, forme geometrice, peisaje, natură statică, design vestimentar, anotimpuri, sărbători religioase, personaje din desene animate.

”Culoarea este un atribut fundamental al lumii. În natură ea variază  după orele zilei, de la razele viorii ale zorilor, la gama de roşii ale răsăritului şi până la lumina albă a amiezii;cea a anotimpurilor, de la verdele crud al primăverii şi armoniile sale pastelate la paleta intensă a verii în cromatica fructelor pârguite, la toamna aurie plină de roade policrome şi până la griurile iernii;albastrul cerului şi spectrul coloristic al curcubeului-toate acestea sunt prezentate în frumoasa noastră expoziţie. Aici, în această prezentare şi-au dat întâlnire sensibilitatea, creativitatea, talentul şi în cea mai mare parte frumuseţea şi puritatea sufletelor elevilor’’ a declarat prof. Angelica Pârvu, coordonatorul tinerilor artiști prezenți în carul acestei expoziții.

Antoneta Duban