Liviu Dragnea: ”PSD va fi pune în aplicare, împreună cu primarii social-democrați, un Plan Integrat pentru Valea Jiului”

dragnea ilePreședintele PSD Liviu Dragnea a fost astăzi oaspetele candidaților social-democrați de la Vulcan și Petroșani, acolo unde au avut loc întâlniri ale liderului PSD cu alegătorii. Dincolo de mesajul categoric de susținere a candidaților de primari, consilieri locali și județeni propuși de PSD, transmis de Liviu Dragnea, acesta a vorbit depre soluțiile social-democraților pentru dezvoltarea Văii Jiului.

Iată declarațiile făcute astăzi în Vlea Jiului de președintele PSD Liviu Dragnea:

”Am venit în Valea Jiului, cu drag şi foarte multă emoţie pentru că noi suntem de foarte mult timp atacaţi, acuzaţi că noi, PSD sprijinim Valea Jiului, ceea ce este perfect adevărat. Dar noi sprijinim Valea Jiului pentru că alții doresc ca dumneavoastră să fiţi oropsiţi și nu ştiu de ce îi deranjaţi atât de mult. Oamenii care muncesc foarte mult, oamenii care stau pe un Vulcan activ – așa cum  frumos spune primarul de la Vulcan, domnul Ile -, oamenii care au şi personalitate îi cam deranjează pe cei care nu prea fac nimic, pe cei care sunt puturoşi, care sunt îndreptaţi către rău. Și când începi să deranjezi, ei se gândesc cum să facă să le fie şi mai rău oamenilor de aici. Mulţi de la Bucureşti nu ştiu, iar cei care sunt acum în Guvern habar nu au, că totuşi aici, în Valea Jiului este o întreagă istorie, că în aceste locuri au fost 17 exploatări miniere. Sau că aici trăiesc 140.000 de oameni. Cum ar putea unui partid, dacă este unul normal, un partid românesc sau unul care se gândeşte la oameni să nu îi pese de 140.000 de suflete, de 140.000 de români ? Pentru unii este foarte simplu să se gândească că trebuie să închidem minele, să închidem şi cele două termocentrale şi apoi să plece de unde au venit, la Bruxelles. Acest tip de oameni aceaşi o atitudine o aveau şi prin 1996, 2000: să închidă minele ! Un om responsbail are datoria să-și pună însă întrebarea: Bun, se închid minele de astăzi, dar mâine ce mai facem? Oamenii care trăiesc aici, copiii care trăiesc aici, ce fac ? Oriunde în lume, unde sunt guverne responsabile, chiar dacă există un plan pentru restructurări sau  închideri de mine, acest proces nu se face de pe o zi pe alta. Când închizi o astfel de activitate, trebuie pus în loc ceva şi nu poţi să pui în loc într-o zi. Nu poţi să schimbi viaţa a 140.000 de oameni într-o zi”, a spus, în discursul său Liviu Dragea.

dragnea ile2

Președintele PSD Liviu Dragnea a anuțat că PSD va fi primul partid care va pune în programul de guvernare cu care va merge în alegerile generale din toamnă, un plan complet, integrat pentru dezvoltarea Văii Jiului. ”Vorbim de un plan care va fi completat cu ceea ce aşteptăm să vină de la dumneavoastră, de la oamenii care se pricep la ceea ce trebuie făcut în Valea Jiului, de la instituţiile de învăţământ de aici din Valea Jiului, de la primari, de la colegii noştri parlamentari, un plan care să cuprindă strategia finală a acestei ţări pentru Valea Jiului în domeniul mineritului şi a producerii de energie. Eu nu sunt adeptul închiderii mineritului. Cine ne poata garanta nouă că nu ne putem trezi mîine cu energia hidro mai mică? Ştie cineva cum evoluează vremea? Ştie cineva cum evoluează debitele râurilor pe care sunt puse hidrocentralele? Ne poate garanta cineva că la Cernavodă lucrurile vor merge în continuare la fel? Şi atunci ce facem? Ajungem dependenţi de alţi furnizori de energie din jurul nostru. Şi aşa deja din ce în ce mai puţine resurse româneşti exploatate de români aduc beneficii românilor. Este evident că o strategie sănătoasă pentru minerit va fi realizată. Pentru că dacă dacă vorbim despre minerit, atunci vorbim cu adevărat despre o chestiune de siguranță națională. Nouă nu ne este ruşine să spunem că susţinem mineritul şi  că susţinem investiţii moderne, investiţii intelingente în minerit pentru ca preţul de cost să fi competitiv, pentru că nouă chiar ne pasă de soarta mineritului românesc și de viața oamenilor din Valea Jiului. Poate tocmai de aceea ne urăsc unii, de la București și de pe afară, att de tare”, a mai spus Dragnea.

dragnea ile3

Liderul social democrat crede de asemenea, că Planul Integrat pentru Valea Jiului trebuie să cuprindă, pe lângă o mai mare atenție acordată sectorului minier și energetic, și o componentă prin care să fie creată o alternativă pentru alte tipuri de investiţii, pentru alte tipuri de afaceri, pentru alte tipuri de locuri de muncă. ”În acelaşi timp, acest plan va cuprinde o serie de acţiuni bine structurate pentru exploatarea potenţialului turistic al acestei zone. Sunt prea puţini în România care cunosc aceeste meleaguri, care ştiu cât de frumos este aici. De oriunde ai privi această zonă, vezi că ea este binecuvântată de Dumnezeu. Dar aţi câştigat ceva din aceasta?  Tot timpul a reprezentat Valea Jiului o problemă pentru Guvernele de dreapta, pentru că aşa sunt ei. Noi avem curajul să punem în programul de guvernare un Plan clar, dedicat acestei zone, un Plan care va cuprinde o sumă bine definită din bugetul de stat, cu resursele de finanţare identificate și etapizate pe ani  în aşa fel încât, în perioada pe care o vom stabili de comun acord, să vedem că aici nu mai sunt oameni trişti, nu mai sunt oameni oropsiţi, nu mai sunt oameni fără speranţă. Nu va fi uşor, așa cum nu va fi uşor nici să câştigăm alegerile în toamnă pentru că nu ne batem cu adversari politici numeroși. În plus, ne batem şi cu nişte forţe pe care nu le cunoaştem foarte bine. În aceste condiții, nu putem avea decât un singur aliat şi anume poporul român. Avem în spate garanţia lucrurilor bine făcute de PSD în ultimii ani. Nu este foarte complicat să se facă o analiză între perioadele de guvernare PSD şi perioadele de guvernare de dreapta. Ei au în spate gânduri rele. Nu am reuşit să văd de la Revoluţie încoace un guvern de dreapta la care să simţi că iubeşte românii sau oamenii. PSD când a fost la guvernare a găsit bani şi pentru pensii, pentru primării şi pentru salarii şi când au guvernat ei înceapeau cu aceleaşi cuvinte pe care le ştie toată lumea, prima dată spuneau că nu sunt bani, apoi că trebuie tăiate salariile, apoi pensiile, etc… De fiecare dată PSD lăsa România cu creştere economică mare şi după ce veneau ei, în patru ani de zile România era pe minus. Nu-i nimic ! Cu primari puternici precum domnul Ile la Vulcan și ceilalți colegi primari din Valea Jiului, cu consilieri județeni puternici și cu românii de partea noastră, vom fce în așa fel încât oamenii să fie mândri de noi și noi să fim mândri de oamenii de încredere ai PSD”, a mai spus Liviu Dragnea, în cadrul întâlnirii cu alegătorii din municipiul Vulcan.

dreagnea ile4