Tiberiu Iacob Ridzi și Adrian David aduc primele certitudini pentru noi locuri de muncă

draxmailer1Tema esențială a campaniei electorale din acest an a fost, peste tot în județul Hunedoara, dar cu precădere în Valea Jiului, nevoia creării de locuri de muncă. Subiectul a generat promisiuni din partea tuturor candidaților însă, la Petroșani, atragerea de investitori semnificativi și crearea de locuri de muncă aduce deja și primele certitudini.

Astăzi, la Primăria municipiului Petroșani, primarul Tiberiu Iacob Ridzi și președintele Consiliului județean Hunedoara, Adrian Nicolae David au avut o întrevedere cu reprezentantul concernului german Draexlmaier, dl. Harald Polleres. În urma acestei întâlniri, despre care cei trei interlocutori apreciază că au fost încununate de succes, s-a conturat nu doar ideea dezvoltării unei noi filiale a puternicei firme germane Draexlmaier la Petroșani (care funcționează deja în municipiul Hunedoara) ci și organizarea efectivă a unei selecții de muncitori pentru această firmă de prestigiu în domeniul cablajelor auto. Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, este vorba despre un prim lot de 50 de oameni (dintr-un necesar de 150) care pot avea opotunitatea de a lucra în cadrul acestei firme, în urma selecției de personal care va avea loc în perioada imediat următoare la Petroșani, potrivit acordului semnat în acest sens de primarul Tiberiu Iacob Ridzi și reprezentatul acestei firme.

”Îi mulțumesc domnului Polleres pentru deschiderea pe care a arătat-o față de de comunitatea noastră și, în primul rând, pentru decizia de a deschide oportunități de joburi pentru 50 de oameni din Petroșani care vor putea fi angajate, pentru început, la reprezentanța firmei Draexlmaier de la Hunedoara. Domnia sa ne-a asigurat că alte 100 de noi locuri de muncă vor fi oferite celor interesați din Valea Jiului în urma unei selecții pentru care noi le vom da tot concursul. De asemenea, am fost astăzi cu domnul Polleres pe teren pentru a-i prezenta terenurile pe care noi, administrația locală, le putem pune la dispoziția acestui mare investitor german, pentru a-și reloca o parte din activitatea de producție la noi, în Petroșani. Sperăm că acesta va fi pasul următor al colaborării noastre în vederea creării de locuri de muncă de nivel european în orașul nostru, pentru oamenii din orașul nostru”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.

draxmaliler2Primarul Petroșaniului i-a adresat de asemenea mulțumiri publice președintelui Consiliului județean Hunedoara, Adrian Nicolae David, care a intermediat prezența domnului Harald Polleres la Petroșani.

”Noi, împreună cu domnul primar Tiberiu Iacob Ridzi, suntem obișuiți ca atunci când vorbim despre un subiect atât de important pentru comunitatea locală din Petroșani și din Valea Jiului, cum este cel legat de crearea de locuri de muncă, să acționăm imediat pentru ca oamenii să rămână convinși că atât eu, cât și domnul primar Iacob-Ridzi și alți colegi din PNL suntem serioși în tot ceea ce facem. În acest context se înscrie și această fructuoasă întâlnire pe care am avut-o la Primăria din Petroșani cu reprezentantul firmei germane Draexlmaier, după ce domnul Polleres mi-a dezvăluit faptul că este în căutare de forță de muncă și vizează în perspectivă, extinderea afacerilor acestei firme în județul nostru. I-am spus: Vă invit la Petroșani, unde cred că putem găsi soluții pentru nevoile firmei dumneavaostră. A acceptat – și-i mulțumesc mult pentru acest lucru – am venit și iată că, împreună cu primarul nostru Tiberiu Iacob Ridzi, am găsit deja soluții pentru a face selecția pentru primele 50 de angajări, așa cum sunt convins că vom găsi și alte soluții pentru a genera necesarele locuri de muncă pentru cetățenii din Valea Jiului”, a declarat Adrian Nicolae David, președintele Consiliului județean Hunedoara.

Primăria Petroșani va face public, în zilele următoare, programul și conținutul dosarului pe care cei interesați în accesarea unui loc de muncă în cadrul grupului german Draexlmaier trebuie să-l întocmească, precum și calendarul selecției ce va fi organizată în acest sens.