La Petroșani, performanța în educație și sport a copiilor este apreciată și răsplătită

olimpiciUn număr de 14 elevi olimpici la disciplinele școlare au obținut anul acesta rezultate deosebite la etapele județene și naționale ale Olimpiadelor Școlare. Alți peste 150 de sportivi au confirmat valoarea muncii lor în importante competiții naționale și internaționale.

Acestora li se adaugă efortul unui număr de 42 de profesori coordonatori şi antrenori care i-au îndrumat pe tineri în domenii în care performanţa lor duce municipiul Petroşani pe harta performanţei educaționale și sportive din țara noastră.

Acești tineri minunați și dascălii lor au fost în centrul atenției, pe 1 Iunie, la gala de premiere a performerilor Petroșaniului organizată de administrația publică locală. Cu toții au primit din partea primarului Tiberiu Iacob Ridzi, liderul municipalității de la Petroșani, aprecieri publice în numle comunității locale, diplome de excelență dar și binemeritate recompense financiare, aprobate de Consiliul local.

”Sunteţi elita tinerei noastre generații și vă rog să fiți mândri de acest lucru. Este un mare merit al vostru şi al părinţilor voştri că faceţi performanţă, indiferent că vorbim de performanţă sportivă sau de performanţă intelectuală, așa cum cred că un important merit îl au profesorii care vă îndrumă în această direcție. Să dea Dumnezeu să câştigaţi cât mai multe premii, să ajungeţi ceea ce vă doriţi şi să aveţi susţinerea celor de lângă voi şi a comunităţii Petroşaniului care şi prin această premiere nu face altceva decât să vă recunoască meritele”, le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani, celor prezenţi la festivitatea de premiere a sportivilor şi olimpicilor din localitate.

Acesta evidențiază faptul că, la Petroșani, numărul celor foarte buni crește cu fiecare an. ”Rostul nostru, al tuturor celor ce suntem implicați în evoluția copiilor, a tinerilor, este să reușim să-i susținem în efortul lor, pentru performanțele lor, dar și să punem în lumina opiniei publice aceste frumoase performanțe”, a mai adăugat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

olimipici8

 

olimpici6

 

olimpici7

***

olimpici2