Ziua Mediului, pe două roți, la Petroșani

mediu1Dacă alegerile locale au determinat amânarea Zilelor Municipiului Petroșani, același eveniment a determinat devansarea marcării Zilei Mediului la Petroșani.

Ziua Internațională a Mediului se sărbătorește în fiecare am, la data de 5 iunie, însă pentru că anul acesta ziua de 5 iunie este rezervată votului pentru alegerea autorităților administrației locale, Asociația Pro-Parâng și Asociația casa Pro Urbis au fost nevoite să organizeze în devans tradiționala reuniune pe două roți de la Petroșani, care constituie un eveniment inedit prin care comunitatea locală din acest oraș marchează Ziua Mediului.

Câteva zeci de copii s-au urcat pe bicilictele, trotitene și role, și au parcurs în coloană traseul cuprins între Teatrul din Petroșani și Parcul ”Carol Schreter”.

”Sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului a fost stabilită în anul 1972 în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinței de la Stockholm asupra Mediului Uman”, a precizat Cazimir Radvanski, președntele Asociației Pro Parâng.

mediu2“Din motive obiective, astăzi sărbătorim această zi. Anul acesta, motto-ul acestei zile este “Să nu tranformăm planeta într-un deșert”. Prin aceste acțiuni încercăm și noi cu mic, cu mare să contribuim la acest lucru”,  a declarat, la rîndul său Eduard Wersanski, președintele Asociației Casa Pro Urbis.

Cu acest prilej, copiii au fost și intervievați de o colegă de-a lor cu privire la importanța protejării mediului înconjurător. Tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului — Luptă pentru speciile sălbatice! — ne încurajează pe fiecare dintre noi, atât la nivel instituțional cât și personal, să celebrăm toate aceste specii periclitate și să luăm măsuri pentru a ajuta și proteja speciile sălbatice, fie ele animale sau plante, pentru generațiile viitoare.

La eveniment a participat, ca de fiecare dată, și primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, însoțit de cei doi copii ai săi, Andrei și Maria. “E o zi importantă pentru noi toți iar prin felul în care marcăm această zi mergând pe biciclete sau cu role, vrem să dăm un semnal că ne interesează mediul și că ne interesează viitorul nostru și, mai ales, al copiilor noștri, că ne dorim  să-l păstrăm curat și nepoluat astfel ca generațiile viitoare să se bucure de ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu. Toți suntem datori să protejăm mediul înconjurător și astfel protejăm viața”,  le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi celor prezenți.

mediu3