Din rețetele bunicii Nuța / E vremea cireşelor

Home Educație Din rețetele bunicii Nuța / E vremea cireşelor
Din rețetele bunicii Nuța / E vremea cireşelor

bunica1Luna iunie numită în calendarul tradiţional „cireşar” este perioada care ne oferă cireşele, fructe adorate de toată lumea.

De diverse soiuri, cireşele au culori de la negru, la roşu aprins şi mai departe până la portocaliu sau galben. Zemoase, unele amărui, iar altele pietroase, cireşele, pe lângă gustul deosebit, ne aduc porţii întregi de sănătate.

Tonice, diuretice, cu un conţinut mare de minerale şi vitamine, cireşele sunt indicate pentru amelioararea a numereoase afecţini ale colonului, rinichilor sau oaselor.

Lăsând la o parte beneficiile aduse de aceste minunate fructe, cireşele în bucătărie reprezintă o adevărată desfătare. De la dulceţuri şi compoturi şi până la tarte sau plăcinte, cireşele pot fi ingredientele a numeroase reţete.

Eu personal, ador dulceaţa din cireşe amare. Este o dulceaţă care se prepară relativ uşor. La trei kilograme de cireşe fără sâmburi se adaugă un kilogram de zahăr, două plicuri de zahăr vaniliat şi sucul de la două lămâii. În rest, modul de preparare este cel cunoscut de toată lumea, dulceaţa păstrându-se foarte bine şi doi ani.

Cât despre prăjiturile cu cireşe… Se poate prepara o delicioasă prăjitură din şase albuşuri bătute spumă cu 200 grame zahăr, şase gălbenuşuri, şase linguri făină, 50 grame unt moale şi un plic de praf de copt. Amestecul se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, iar deasupra se pun 250 grame cireşe fără sâmburi. După ce se coace, prăjitura se pudrează cu zahăr şi se serveşte la o ceaşcă de cafea. Este delicioasă.

Poftă bună la….cireşit!

BUNICA