Echipa Jurca-Curtean, la primele discuții cu investitorii străini, la Petrila

jurca si elvetieniiCrearea de locuri de muncă este un obiectiv prioritar pentru noua conducere a Primăriei Petrila. Pentru a rezolva această problemă de prim interes pentru cetățenii Petrilei, așa cum s-a constatat din dezbaterile campaniei electorale pentru aleherile locale din acest an, viitorul Consiliu local va duce o politică permanentă de atragere a investiţiilor străine pe două mari componente: fonduri europene neramburasabile şi investiţii private, inclusiv prin parteneriate de dezvoltare public – private.

Noul primar al orașului Petrila, Vasile Jurca, arată că în acest scop va fi înființat, în cadrul Primăriei Petrila, un compartiment de informare, îndrumare și sprijin pentru absorbția fondurilor europene. ”Dorim să îi ajutăm pe investitori să investească şi aducem bani în oraşul nostru, pentru ca numărul locurilor de muncă să crească constant. Dacă va exista sprijin, cineva care să îi îndrume, sunt sigur că mulți dintre cei care doresc să pornească o afacere vor apela la fondurile europene. Ajutând investitorii ajutăm comunitatea care nu se poate dezvolta singură, doar cu bani de la bugetul local sau din micile investiții. Fondurile europene reprezintă un pas pentru dezvoltare, pentru că pot aduce marile investiții, acelea generatoare de locuri de muncă”, declara, pe timpul campaniei electorale, Vasile Jurca.

Zilele trecute, primarul ales al orașului Petrila, Vasile Jurca, împreună cu viceprimarul desemnat de acesta, Dorin Curtean, au avut deja o primă rundă de discuții cu  delegație de investitori din Elveția, interesați să deschisă afaceri generatoare de locuri de muncă în Valea Jiului. Acesta este un prim contact direct al investitorilor cu noua conducere administrativă a orașului Petrila, care speră că numărul de astfel de întâlniri să fie din ce în ce mai mare, astfel încât, în scurt timp, să putem vorbi despre oportunități de noi locuri de muncă, sigure și bine plătite, în Petrila dar și în alte localități ale Văii Jiului.