S-a redeschis circulația pe Transalpina

transalpinaConform Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, începând de sâmbătă, 11 unie 2016, de la ora 7:00, s-a redeschis circulația rutieră pe cea mai înaltă șosea rutieră din România – DN67C (Transalpina), între kilometrii 34+800 (Rânca, județul Gorj) și 59+800 (Obârșia Lotrului).

Reprezentanții companiei de drumuri avertizează însă că pe acest sector de drum, accesul autovehiculelor va fi interzis în intervalul orar 20,00-07,00, iar viteza maximă de deplasare este de 30 km/h. Este instituită de asemenea și o restricție pentru traficul greu, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, care nu au acces pe acest drum.

Transalpina, cunoscută drept cea mai înaltă șosea rutieră din țara noastră, traversează Carpații Meridionali, unind localitățile Rânca (jud. Gorj) și Sebeș (județul Alba). Drumul național 67C se intersectează la Obârșia Lotrului, cu o altă arteră turistică extrem de frumoasă, cre unește Valea Jiului, din Petroșani-Petrila cu Valea Oltului, prin stațiunea turistică Voineasa (jud. Vâlcea).