Senatorul Vochițoiu solicită intervenția Guvernului în raport cu ravagiile provocate de grindină în Valea Jiului

grindina5Senatorul Haralambie Vochițoiu, reîntors în țară după participarea la seminarul Adunării Parlamentare NATO de la Kiev, a fost martor al furtunilor cu grindină care au lovit municipiul Petroșani în noaptea dinspre 18 spre 19 iunie a.c.Aceste rafale de grindină, care au căzut peste Petroșani începând cu orele 24:00, sunt fără îndoială cele mai severe fenomene meteo de acest fel cu care Valea Jiului s-a confruntat.

”Mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a apărat în ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt și nu au existat victime omenești, însă dimensiunile bucăților de grindină, intensitatea furtunii, cât și pagubele cauzate sunt considerabile și trebuie să fie  un test al capacității de reacție a instituțiilor publice și a cetățenilor într-o astfel de situație. Personal voi solicita premierului Dacian Cioloș, viceprim-ministrului Vasile Dîncu – Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și domnului Petre Tobă – Ministrul Afacerilor Interne, să aloce din Fondul de rezervă al Guvernului pentru situații de urgență, sume în vederea acoperirii daunelor cauzate. În acest sens, solicit domnului subprefect Fabius Tiberiu Kiszely și primarilor din localitățile Văii Jiului care au fost afectate, să constituie în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iancu de Hunedoara,un comitet care să evalueze prejudiciile aduse proprietății obștești și private, caselor, acoperișurilor, autoturismelor și dispozitivelor electro-casnice”, spune Vochițoiu.

Senatorul Haralambie Vochițoiu transmite și pe această cale felicitări ISU Petroșani și celorlaltor structuri publice abilitate care au monitorizat fenomenul și au intervenit promt în vederea degajării apei din gospodăriile inundate.Suntem alături de persoanele care au avut de suferit de pe urma acestor fenomene meteo extrem de violente, cu nădejdea că nu ne vom mai confrunta curând cu astfel de situații.