Bilanțul celui mai afectat oraș din Valea Jiului după ploile de Rusalii

tibi cu visanPrimarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, împreună cu directorul DADPP, Daniel Vișan și viceprimarul în exercițiu Florin Nicolae, au prezentat astăzi un nou bilanț al inundațiilor de la finalul săptămânii cre, în opinia acestora, au generat municipalității din Petroșani cele mai mari pierderi din toate localitățile afectate de pe Valea Jiului.

Potivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, în Petroşani au fost afectate peste 540 de case, dacă luăm în calcul doar cele pemtru care au fost depuse cereri de despăgubire la primărie.Pentru o parte dintre locuințele afectate, în mare parte din zona Aeroport și din zona Colonie, comisia de anchetă din cadrul APL Petroșani a juns deja în teren pentru a face o evaluare a pagubelor. ” Vorbim despre două tipuri de pagube: unele produse de ploaia cu grindină de sâmbătă şi altele produse de inundaţiile e duminică. Spre exemplu, în Aeroport avem 30 de apartamente care au fost distruse total, împreună cu moblierul din interior, alte 4 case pe Strada Egalităţii din Colonie şi un apartament pe strada Independenţei”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Edilii arată că, din păcate doar pentru 3 din aceste locuințe, proprietarii avea și o poliță de asigurare obligatorie. Cu toate acestea, toate aceste 35 de imobile vor fi despăgubite, în primă fază din fonduri de la bugetul local al municipalității, cu suma de 3000 de lei, iar pentru alte 15 case din Colonie care au suferit distrugeri de o amploare ceva mai mică decât celelalte 35, autoritățile locale vor acorda o desăgubire de urgență în sumă de 1000 de lei. Pentru acordarea acestor ajutoare de urgență, Consiliul Local a aprobat o sumă de 1,5 milioane de lei pentru aceste fenomene meteorologice şi pagubele produse. ”Desigur, sinistrații vor beneficia și de ajutoare de la Guvern, iar noi sperăm să putem obține pentru persoanele afectate și un ajutor din partea Consiliului județean. Noi am trimis deja situaţiile, lucrăm la anchete şi la evaluări pe care le vom trimite la Guvern, atât prin Ministerul Muncii cât și prin Prefectură, pentru a obține despăgubiri din bugetele pentru situaţii de urgenţă.”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

petrosani2Dincolo de aceste pagube generate în mod direct unui număr însmenat de cetățeni ai municipiului Petroșani, municipalitatea a mai înregistrat o serie de pagube care vizează instituții publice (școli, grădinițe, judecătorie, azil e bătrâni, spital etc.) care au fost afectate de calamitate.

În altă ordine de idei, bilanțul pagubelor nu poate fi încă evaluat în totalitate, deoarece în aceste zile, ca urmare a ploilor și inudațiilor, s-au semnalat deja și câteva cazuri de alunecări de teren cu consecințe grave. ”Avem o alunecare de teren în str. Măgurii, unde un stâlp de electricitate era în pericol iminent de prăbușire, dar unde am reușit să intervenim la timp pentru a evita un astfel de deznodămnt și unde va trebui să facem urgent lucrări de consolidare. Avem o altă alunecare de teren tot pe str. Măgura (pe o porțiune de circa 50 mp), o alta în zona unor drumuri de acces din cartierul Sașa”, mai spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Intervenția promptă a factorilor responsabili pentru gestionarea situațiilor de urgență de la Petroșani au făcut ca efectele inundațiilor de Rusalii să se limiteze doar la acestea. În același timp, acțiunea fermă a autorităților locale a făcut ca în cele mai multe zone afectate de inundații să fie deja efectuate lucrările necesare pentru a elimina efectele nefaste ale calamităților. Pentru acest lucru, primarul Tiberiu Iacob Ridzi mulțumește tututur instituțiilor care s-au implicat în gestionarea situației de criză și tuturor cetățenilor care s-au mobilizat pentru a da o necesară mână de ajutor în aceste zile.