Școala de muzică din Petroșani a primit un pian performant

pian11Elevii Școlii de Muzică ”IG Duca” din Petroșani au de acum la dispoziție, atât pentru activitățile de pregătire, cât și pentru diverse serbări și
concerte, un pian de ultimă generație. Acesta a fost achiziționat în urma unui fericit parteneriat al Asociației Casa Pro Urbis și Primăriei municipiului Petroșani și a fost predat, zilele trecute, în mod oficial Școlii de muzică de la Petroșani.

După cum se știe, la sfârşitul anului trecut, Casa Pro Urbis a organizat un eveniment caritabil în cadrul unui concert de gală al elevilor Școlii de muzică de la Petroșani, în urma căruia s-au strâns circa 6000 de lei. Suma a fost completată de Consiliul local Petroşani, fiind astfel posibiă achiziționarea, cu 15.000 de lei, unui pian electronic performant care a fost donat secţiei de muzică a Şcolii Gimnaziale ”IG Duca” din Petroşani. “Mă bucur că pianul a fost achiziţionat şi cu ajutorul nostru, al Asociaţiei Casa Pro Urbis. Cred că este un început bun al parteneriatului între societatea civilă și administrația locală, care se concretizează și în astfel de soluții pe care le putem oferi copiilor talentați, în vederea pregătirii corespinzătoare a acestora”,  spune Eduard Wersanski, preşedintele Casei Pro Urbis.

La rândul său, primarul Tiberiu Iacob Ridzi arată că pianul este instrumentul pe care cei de la Școala de muzică și l-au dorit foarte mult. Achiziționarea de către Primărie a pianinei mult-visate de către Secția de Muzică a Școlii I.G.Duca, pune în valoare mult mai mult decât împlinirea unui vis. Este expresia unui efort colectiv pentru ca în comunitatea noastră să poată fi organizate evenimente culturale în care acordurile muzicii clasice să poată fi savurate de toți cei ce iubesc acest gen de muzică. Personal sunt mulțumit că am onorat această promisiune făcută doamnei profesoare Adina Stan, care de fiecare dată când ne-am întâlnit mi-a repetat întrebarea: Noi când o să avem un instrument adecvat pentru recitaluri? Mulțumesc încă o dată tuturor celor ce s-au implicat în acest proiect local, Asociației Casa Pro Urbis și tuturor celor ce au contribuit prin donații pentru această pianină”,  expică Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Cei mai încântaţi de donaţia făcută de municipalitate şi Casa Pro Urbis sunt elevii de la Şcoala Gimnazială IG Duca şi profesorii acestora.

piani tibi