Încep Zilele municipiului Hunedoara

Zilele Hunedoarei 2016micPăstrând tradiţia, Primăria municipiului Hunedoara organizează şi anul acesta o serie de manifestări culturale, artistice şi de divertisment pentru a marca zilele municipiului. Cel mai aşteptat eveniment desfăşurat pe plan local, Zilele municipiului Hunedoara, va avea loc în perioada 22-24 iulie.

Vineri și sâmbătă este sunt programate două concerte de muzică ușoară, în special pentru tineret. Totodată, vom fi promovați artiștii locali și asociațiile reprezentative pentru municipiul Hunedoara. Ultima zi a evenimentului va fi dedicată muzicii populare. Ansamblul Folcloric “Hațegana” va susţine un spectacol folcloric, alături de alţi interpreți renumiți de muzică populară.

Manifestările vor avea loc în centrul vechi al orașului.

Tot în perioada 22-24 iulie, la Castelul Corvinilor va avea loc Târgul Transilvănean al Meşteşugarilor. Evenimentul, organizat în colaborare cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, se va desfăşura în curtea exterioară a castelului, zilnic între orele 9.00-20.30. Eveniment de mare anvergura, „TARGUL TRANSILVANEAN AL MESTESUGARILOR” de la Castelul Corvinilor va reuni in cele 3 zile 62 de mesteri populari organizati in 45 de standuri.

”Este recunoscut faptul că în ceea ce privește identitatea noastră națională, creația populară și mai precis arta țăranului român dainuieste de secole. Dorim ca prin organizarea acestui eveniment la Castelul Corvinilor, sa contribuim la promovarea identității culturii tradiționale, la revigorarea meșteșugurilor și la promovarea pe piața românească și străină a produselor meșteșugărești specific transilvanene precum si la pastrarea identității culturale, regionale și naționale. Breasla țesătoare si breasla cusătoarelor.Țesăturile și cusăturile acoperă un mare sector al artei tradiționale, cuprinzând un impresionant număr de genuri realizate din diferite materii prime și prin procedee de lucru variate. Majoritatea ustensilelor necesare pregătirii mâncării și păstrării alimentelor și lichidelor erau confecționate în trecut din lut. Acum ceramica are un rol mai mult decorativ, iar membrii din această breaslă confecționează și podoabe pe care apoi le pictează cu motive tradiționale.Aici vom vedea roata olarului. Ingeniozitatea tehnică prin care este prelucrat lemnul, modelarea anumitor metale, prelucrarea sticlei sau sculptatul coarnelor de bovină este preocuparea altor meșteri care alcătuiesc breasla prelucrării lemnului și a metalelor. Pictura pe sticlă a cunoscut o puternică dezvoltare în Transilvania unde au existat sate cu meșteri iconari.Lucrările mesterilor iconari au un aspect specific naiv, dar foarte sugestiv și cu o compoziție simplă și clară. Printr-o tehnică străveche sunt confecționate și brodate diferite cojoace, chimire, curele, cordoane sau chiar podoabe din piele produse de Breasla cojocarilor .  Vom putea admira podoabe din mărgele sau păpuși îmbrăcate în costume populare românești și maghiare. Lucratorii lor sunt organizati în breasla mărgelelor, întrecându-se în măiestrie și diversitate coloristică”, se arară într-un comunicat de promovare al evenimentului.
targ castel

Zilele Hunedoarei 2016