Primarul din Brad a dus tricolorul românesc pe cel mai înalt vârf al Europei

cazacu pe mont blancPrimarul orașului Brad, Florin Cazacu, un împătimit al escaladării vârfurilor montane, a reușit astăzi o nouă performanță de care orice montaniard se poate declara mândru. Cazacu a reușit, în urmă cu doar câteva ore să ajungă pe vîrful Mont Blanc, cel mai înalt vîrf montan ale Europei.

”Astazi, 26 iulie ora 9:00, am ajuns pe vârul Mont Blanc, la cota 4810 m, pe cel mai înalt varf din Europa centrală și de vest! Pe vârf a ajuns primul Radu Pavel și apoi eu”, spune Florin Cazacu.

Doar doi dintre cei 7 sportivi români plecați în această incursiune au reușit să atingă vârful Mont Blanc, alături de Florin Cazacu performanța fiind atinsă și de Radu Pavel. Chiar și așa, cei doi ”cuceritori” ai Mont Blancului dovedesc că rămân adevărați oameni de echipă. ”Multumim tuturor pentru susținere și în special colegilor noștri Alba Vasile, Cosmin Florea, Sav Bujor, Haragus Gabriel și Nelutu Fruja, împreună cu care am pornit în această nou misiune montană”, a mai declara Florin Cazacu.

Primarul orașului Brad nu se află la primul succes de acest fel. Împreună cu alți montaniarzi temerari, el a reușit performanța de a urca pe cele mai înalte vârfuri montane din România și pe câteva vîrfuri înalte ale Europei. Urmează… Hymalaia ?