Gospodăriile rurale din satele Văii Jiului, între arhitectură tradițională și artă

arhitect1Timp de 10 zile, la finalul lunii iulie, 9 studenți ai Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara coordonați de as.drd.arh. Mihai Danciu, au străbătut Depresiunea Petroșani cunoscută sub denumirea Valea Jiului. Tinerii aspiranți la profesia de arhitect au căutat, de la Câmpu lui Neag până la Răscoala, cele mai frumoase elementele de arhitectură locală autentică și peisaj specific rural, caracteristice comunităților de momârlani. Totul în cadrul unui atelier tematic intitulat  “Arhitectura Tradițională din Valea Jiului”.

Le-au fost alături zeci de familii e momârlani, gazde primitoare dar și o seamă de profesionişti ai educației, artei și culturii tradiționale, de la dr.  Dumitru Gălățan-Jieț (etnograf) la Petre Birău (artist plastic); de la lect.dr. Valentin Fulger (sociolog) la prof.univ.dr.ing. Radu Sorin (Rectorul Universității din Petroșani); de la Pr. Nicolae Tănase (preot) la Vasile Jurca (primarul orașului Petrila) și încă mulți alții. De asemenea, studenții, au putut admira realizările muzeografice de la  Muzeul Momârlanului din Slătinioara şi Muzeul Tradiţional din cadrul ansamblului Sfânta Varvara din Aeroport, Petroşani.

”Scopul strict profesional al acestui atelier este dublat de intenția de a prezenta Valea Jiului ca zonă deosebită prin peisaj și oamenii săi, creând totodată premisele pentru organizarea unor ateliere cu un grad de complexitate din ce în ce mai ridicat, axat pe potențialul zonelor rurale din Valea Jiului și integrarea acestuia în strategiile de dezvoltare locală ca un tot unitar”, avea să declare, la începutul proiectului, arhitectul doctorand Mihai Danciu, asistent la Factultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, organizatorul acestui eveniment. Acestuia i s-au alăturat, pentru sccesul proiectului, Asociația Colonia Veselă din Petroșani, Parohia Ortodoxă Livezeni I Petroșani, Universitatea din Petroșani și Fundația Culturală Ianza Art Inter-Cultural din Petroșani.

arhitect2În câteva zile de muncă efectivă pe teren, în satele tradionațe momârlănești ale Văii Jiului (Câmpu lui Neag, Valea de Brazi, Răscoala, Cimpa, Tirici, Jieț, Ppi, Dobrești, Slătinioara), unde, pe ulițe întortocheate, ascunse, mai pot fi găsite elemente de arhitectură populară autentice. Studenții au aflat însă de la proprietarii caselor, nu mai puțin autentici momârlani, că aceștia nu își apreciază casele tradiționale ca pe ceva autentic, ci mai degrabă le consideră martori ai unor vremuri demult apuse. Pentru ei, în vremurile arhitecturii moderne, primează în mod special BCA-ul, cărămida și betonul. Chiar ș așa însă, mulți sunt cei care declară că nu ar spune “nu” unor case noi din lemn, inspirate din tradiția locului, dacă ar fi mai ieftine sau dacă le-ar aduce și beneficii de pe urma turismului rural. O experiență de succes în această direcție poat fi considerată gospodăria Lucreției Mălinesc din satul Slătinioara, transformată în primul și deocamdată singurul Muzeu Momârlănsc din Valea Jiului. Așa cum tot un exemplu de succes poate fi catalogat cel al artistului plastic Petrică Birău, a cărui gospodărie din Cimpa poate fi socotită un veritabil muzeu al artei și tradițiilor populare autentice acestor meleaguri.

Toate aceste elemente de arhitectură tradițională au fost atent fotografiate dn tate unghiurile posibile și imposibile de către studenții arhitecți. Aceștia au realizat și câteva machete de gospodării rurale momârlănești, tot din lemn. Acestea au constituit și elementele de artă vizuală care au fost urcate pe simezele galeriei de artă ”Ianza” din Petroșani și prezentate publicului interesat care a răspns invitației de a participa la vesrnisajul atelierului studențesc “Arhitectura Tradițională din Valea Jiului”, desfășurat la finalul săptămânii trecute la Petroșani.

arhitect3”Atelierul ”Arhitectura Tradițională din Valea Jiului” își propune să înregistreze și să prezinte dovezile păstrării în timp a sistemelor constructive tradiționale și al ansamblurilor rurale momârlănești. Atelierul este un prim pas pentru evidențierea potențialului comunităților rurale semi-închise ale localnicilor, al identității și al conservării unor elemente specifice, urmând a fi continuat prin evenimente similare, complementare. Acesta este un prim demers pentru a realiza o punte între mediul universitar şi artistic local şi cel timişorean, în scopul organizării unor evenimente cu o amploare din ce în ce mai ridicată, în Valea Jiului.”, explică inițiatorul acestui proiect, asist.drd.arh. Mihai Danciu de la Facultatea de Arhitectură a Universității din Timișoara.

La final, merită evidențiat studiul realizat de studenții Carina Lobonțiu, Cosmin Stoia, Adina Necșa, Pollyanna Hoch, Roxana Tatarciuc, Iulia Igna, Ioana Pop, Radu Mateaș și Andreea Moldovan, participanți la proiect, dar și efortul acestora de a prezenta publicului iubitor de artă arhitecturală, bogăția de care încă se bucură satele Văii Jiului. o imagine completă a acestora găsiți pe situl: http://coloniavesela.ro/

Expoziția rămâne deschisă până miercuri, 31 iulie. Expoziţia va fi reluată în toamnă la Timişoara şi Lupeni.

Sursa foto: facbook/Fundația Ianza Art Inter-Cultural.