Parteneriat Primăria Lupeni-Apa Serv pentru modernizarea infrastructurii de pe Bulevardul Păcii din Lupeni

lupeniÎncă din primele zile de după preluarea mandatului de primar al municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță a impus un tempo accentuat lucrărilor care vizează modernizarea infrastructurii publice locale.

Între lucrările majore prevăzute pentru această perioadă, un loc aparte în ocupă cele privind implemnetarea proiectului de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere pe DN66 A, respectiv zona Bulevardului Păcii din Lupeni. În cadrul acestui proiect se efectuează lucrări de reparare a rețelei de canalizare în zonă, se va turna covor asfaltic pe o porțiune de 2 km, de la Universal Edil și până în Zona CAP și se vor schimba bordurile.

În cursul zilei de luni, 7 august, utilajele și angajații Apa Serv SA lucrau în zona Pieței din Lupeni la refacerea canalizării. Așa cum spunea primarul Cristian Resmeriță cu puțin timp în urmă, Primăria Lupeni în colaborare cu Apa Serv Valea Jiului vor derula în paralel lucrările de asfaltare cu cele de reparare a rețelei de canalizare acolo unde se impune. Potivit primarului municipiului Lupeni, lucrările de reabilitare a Bulevardului Păcii din Lupeni se află în grafic, paralel cu derularea acestora fiind executate și lucrprile necesare pentru repararea rețelei de canalizare acolo unde este necesar.