Hram, de Sfânta Maria, la schitul de la Groapa Seacă

groapa seaca1Sute de credincioși au ales să fie prezenți la Mănăstirea de la Jieț – Groapa Seacă, în ziua Adormirii Maicii Domnului.

„Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”

În ziua Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de pe Cheile Jiețului – Groapa Seacă, s-au adunat cateva sute de creștini din toată Valea Jiului și nu numai. Sfânta slujbă a fost săvârșită de un sobor de preoți, la invitația părintelui Vasile, duhovnicul locașului, prezenți fiind părintele Ciprian de la Biserica Sf. Varvara – Petroșani, părintele Nifon de la Basarabi de lângă Botoșani, părintele stareț Nifon – ieromonahul Mănăstirii Crasna și părintele Adrian Boantă – parohul bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel din Petrila.

groapa seaca2„Am răspuns invitației cu drag, credincioși, preoți, în număr foarte mare, așa cum ați văzut. Este un moment de bucurie pe care astăzi, împreună cu sute de credincioși, am avut onoarea să îl trăim cu toată suflarea noastră, mai ales că această Mănăstire este ridicată cu hramul Preasfintei Fecioare la Adormire. Sunt puține orașe care au această binecuvântare de a avea așa o mănăstire”, a spus părintele Adrian Boantă.

După sfânta slujbă a urmat obișnuita agapă frățească unde cei prezenți au putut servi masa pregătită cu atâta bucurie de cele șase maici de la mănăstire, oblăduite de maica stareță Pelaghia.

„Aceste agape se făceau încă din vremea apostolilor, după slujbă rămâneau împreună la masă. Este aceasta o bucurie de a fi împreună cu toții la masă, la fel ca intr-o mare familie”,  a mai spus părintele Adrian Boantă.

De la oficialități la omul simplu, au prăznuit așa cum se cuvine în ziua Adormirii Maicii Domnului, într-o zi superbă de vară, pe Cheile Jiețului, la Petrila.

Daniel Petru BOLOG

Foto: infopetrila.ro

groapa seaca3

***

5