Invitație la sport în natură, la Pasul Vîlcan, din partea autorităților de la Vulcan

pas2Autoritățile locale din municipiul Vulcan vor marca, sâmbătă 27 august 2016, de la ora 11,00, în zona turistică Pasul Vâlcan, pe lângă ceremonialul militar dedicat împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial și o nouă ediție a festivalului de promovare a turismului ”Castelul din Carpați”.

Pimarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, apreciază că, în cadrul ceremoniei dedicate Centenarului Marelui Război, activitățile comemorative vor avea loc chiar pe linia primelor tranșee din Pasul Vâlcan, la granița vechiului Regat cu fostul Imperiu Austro-Ungar, aceasta fiind prima linie de front pe care românii au recâștigat o palmă de pământ românesc din Ardeal. ”Vă invit pe toți în Pasul Vîlcan, la cota 1621 m, pe linia fostei granițe cu regatul, la festivitățile organizate de Primărie și Consiliul Local cu acest prilej”, spune primarul Ile.

pas1La rândul său, viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu lansează cetățenilor Vulcanului, dar și altor oameni interesați, o altă provocare: Provoc locuitorii Municipiului Vulcan, sâmbătă 27 august, la o plimbare în natura, cu partenerul, copiii, părinții, prietenii, din zona satului de vacamă de la Pasul Vîlcan până la granița cu judetul Gorj, unde vor avea loc evenimentele. Lăsăm monotonia și ieșim la o plimbare în natură, pe o distanță de 3,8 km într-un peisaj montan superb?  Celor mai curajoși vă propun să strabateți porțiunea de drum în concursul de biciclete sau la cel de maraton pe aceeași distanță, competiții organizate de Primărie și Consiliul local în cadrul festivalului Castelul din Carpați”, spune Crisian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.

Pentru ca toate lucrurile să decurgă în cele mai bune condiții, autoritățile locale de la Vulcan au lucrat, în cursul săptămânii la reabilitarea drumului județean din Pasul Vâlcan, pe porțiunea neasfaltată de la satul de vacanță până la limita cu judeul Gorj. De altfel, viceprimarul Merișanu a verificat, ieri, starea drumului după lucrările de reabilitare, constatând că acesta este practicabil.

Pentru a stârni și mai mult interesul cetățenilor pentru această provocare la mișcare în natură, viceprimarul municipiului Vulcan a postat, pe pagina sa de facebook, câteva imagini exact de pe culme, unde priveliștea vârfului Straja și imprejurimile sunt fantastice, după cum puteți vedea și în imaginile de mai jos. 

pas5

***

pas6

***

pas7

***

pas4