Din rețetele bunicii Nuța / Zacusca cea de… toate zilele !

bunicaEste un obicei împământenit la gospodinele din România, și anume, ca toamna să pregătească fel de fel de bunătățuri cu care să-și ticsească cămara pentru iarnă.

Poate nu este un obicei tocmai sănătos dacă pentru prepararea conservelor se folosesc tot felul de aditivi sau conservanți.

Poate nici nu mai sunt necesare  atâtea consrve când și pe timpul iernii se găsesc fructe și legume proaspete din abundență. E drept că la prețuri destul de ridicate.

Totuși, pentru gospodinele tradiționaliste, printre care mă număr și eu, am să vă dezvălui  una din rețetele mele pentru zacuscă.   Cantitățile necesare pentru o porție zdravănă sunt: 1 Kg ceapă, 2 Kg gogoșari, 2 Kg de ardei kapia, un dovlecel, 1 Kg morcovi, 2 Kg vinete, 800 g pastă de roșii, usturoi, sare, 150 g zahăr brun, piper, foi de dafin, o crenguță de busuioc și 200 ml ulei de rapiță. Ardeii și vinetele se coc, se curăță și se macină împreună cu restul ingredientelor. Se fierb la foc mic aproximativ o oră după carec se toarnă în borcane, se capsează și se sterilizează pentru o jumătate de oră.

Pentru cei care preferă ciupercile, pot înocui vinetele cu acestea sau cu bureți de pădure.

Pentru cei la dietă, o zacuscă delicioasă se prepară din 2 Kg mere, 1 Kg gutui, 2 Kg de ardei Kapia copt, 400 g pastă de roșii, 50 ml ulei, zahăr, sare și condimente după gust. Modul de preparare este același cu cel prezentat mai sus.

Poftă bună vă dorește, cu drag, Bunica Nuța !