Regal muzical pe scena Palatului Cultural din Lupeni dedicat memoriei Tatianei Stepa

tatiana2Sâmbătă seara, la iniţiativa primarului Cristian Resmeriţă, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Lupeni într-un fericit parteneriat cu talentatul artist lupenean Cătălin Stepa, fiul apreciatei artiste din Lupeni care a fost Tatiana Stepa – Marea Doamnă a Folkului Românesc, a fost organizată, la sala Palatului Cultural Minerul din Lupeni, o nouă ediție (a IV-a) a Festivalului de Muzică Folk ”CÂNTEC PENTRU PRIETENI”, dedicat memoriei celei care a fost Tatiana Stepa.

Într-o seară cu o mare încărcătură emoţională, sala Palatului Cultural de la Lupeni, plină până la refuz, a vibrat de muzică şi aplauze. Seara a fost deschisă de tineri artişti cu voci de excepţie care au adus în scenă melodii cântate de Tatiana Stepa de-a lungul anilor dar şi noi creaţii ale folkului contemporan într-un festival-concert plin de emoție.  Emoție care a fost continuată de artişti celebri ai muzicii folk precum Florentin Budea, Dinu Olăraşu sau Cătălin Stepa, fiind încheiată de recitalul inegalabilului artist Victor Socaciu. Acesta a ridicat auditoriul în picioare şi a făcut ca, minute în şir, sala Palatului să răsune de aplauzele celor peste 350  de persoane prezente în sală.

tataiana4”Mă bucur că în această seară am reuşit să organizăm acest spectacol în memoria Tatianei Stepa. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au încântat în cadrul concertului cu vocile lor de excepţie şi-i mulțumesc în mod deosebit mareului om şi artist Victor Socaciu, pentru că a acceptat să vină în acest recital la Lupeni. Acest spectacol care a fost foarte bine primit de public este un început. Palatul Cultural Minerul este locul unde am reuşit să aducem acasă o mare valoare a municipiului Lupeni, dar vă promit că acesta va fi o rampă de lansare pentu toate talentele din localitatea noastră. Vom organiza aici şi alte spectacole prin care tinerii noştri talentaţi să poată fi puşi în valoare, spectacole prin care să aducem personalități cultural-artistice remarcabile şi să facem cultură de calitate în municipiul Lupeni”, a declarat Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

La rândul său, Cătălin Stepa, co-organizator al festivalui ”Cântec pentru prieteni” apreciază că festivalul din acest an dedicat mamei sale a fost exact așa cum merita să fie. Mulțumesc publicului care a fost excepțional (ca de obicei !), mulțumesc tuturor artiștilor care au participat, mulțumesc Ionuț Drăgotesc, mulțumesc celor care ne-au susținut moral și nu numai: Aurelian Nicola, Fereastra Eco Petroșani, dna Bety Popescu, familia Donisa, Zanet Stelian și, bineînțeles Primăriei Municipiului Lupeni și domnului primar Cristian Resmeriță pt inițiativă, suport și echipa profesionistă pe care ne-a pus-o la dispoziție. A fost superb”, a declarat Cătălin Stepa.

tatiana1

 

tataiana3