Amical de fotbal, astazi, la Petrila

stadioninter1Astăzi, 31 august 2016, iubitorii fotbalului din Petrila sunt așteptați la Stadionul Parângul din Lonea unde se va disputa meciul de verificare înainte de începerea campionatului județean de fotbal din 3 septembrie. Inter Petrila va întâlni în meciul amical de astăzi echipa Măgura Pui și va avea startul la ora 18,00.

În prima etapă a Ligii a IV-a, din 3 septembrie, Interul urma să joace în deplasare la Certej însă partida a fost deocamdată amânată datorită stării de sănătate a sportivilor de la Aurul Certej.

Astfel, Inter Petrila va avea debutul în campionatul județean în etapa a doua când va întâlni pe teren propriu echipa Șoimul Băiţa, pe data de 10 septembrie 2016, o zi în care oficialii de la Petrila se pregătesc și pentru aniversarea a 95 de ani de fotbal la Petrila.

Daniel Petru BOLOG