Promisiuni onorate pentru petrilenii din strada Galerie Cimpa

petrilaapa3Apa Serv a finalizat construcția rețelei de canalizare pentru cele 15 gospodării situate pe strada Galerie Compa din Petrila. Astăzi, lucrarea a fost recepționată, în prezența beneficarilor direcți, a conducerii Apa Serv Valea Jiului și a primarului și viceprimarului orașului Petrila.

“Anul trecut, tot cu ajutorul celor de la ApaServ şi pe o cheltuială minimă unde noi am pus conducta şi dumnealor au săpat şi au făcut branşamentele la oameni, am reuşit să aducem apa potabilă în Galerie Cimpa şi atunci împreună cu domnul Costel Avram am promis oamenilor că vom face şi canalizarea. S-a făcut un proiect şi reieşea că trebuie să cheltuim undeva la două miliarde (lei vechi-n.r.) cu această canalizare şi după ce am preluat mandatul discutând cu directorul general am reuşit să facem această investiţie. Pentru noi, pentru Primăria oraşului Petrila înseamnă o economie destul de mare pentru că noi ar fi trebuit să facem, conform proiectului, cu două miliarde şi chiar dacă am fi cheltuit mai puţin, acum e o economie că vom putea face altceva. Am reuşit împreună cu ApaServ să facem o investiţie care era necesară şi în interesul oamenilor din Galerie Cimpa pentru că ei trăiesc în oraşul Petrila pentru că nu aveau nici apă potabilă, nici canalizare”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

petrilaapa2Pentru directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, acestă lucrare constituie încă o promisiune îndeplinită. “Se spune că vremea când cuvântul dat era promisiune de onoare a cam trecut. În ceea ce mă privește, am trăit astăzi, alături și de alți oameni preocupați de problemele cetățenilor – cum sunt primarul Petrilei, Vasile Jurca și viceprimarul Dorin Curtean – satisfacția încă unei promisiuni onorate. Este un sentiment plăcut acela în care oamenii îți strâng mâna, cu mulțumirea faptului că le-ai rezolvat o problemă. Am primit astăzi, la Petrila, acest gest, după ce am finalizat investițiile de racordare a celor 15 gospodării de pe strada Galerie Cimpa la rețeaua de canalizare. Este o promisiune pe care atât eu, cât și edilii Petrilei, le-am făcut-o oamenilor atunci când am reușit să finalizăm aici aducțiunea de apă potabilă. Ne-am onorat promisiunea și, cu această mulțumire profesională dar și sufletească, mergem înainte. Pentru că mai sunt, în Petrila și în Valea Jiului, multe așteptări ale oamenilor legate de activitatea noastră. Sigur că acolo unde stă în puterea noastră, promitem să rezolvăm problemele. Iar acolo unde promitem, vă rog să fiți convinși că ne și onorăm promisiunile. Investiția de la Cimpa, pe care am finalizaz-o astăzi, este o dovadă certă în acest sens”,a declarat Costel Avram, directorul general SC Apa Serv Valea Jiului.

Investiția din Galerie Cimpa a costat Apa Serv-ul 26.000 de lei, aproape de 10 ori mai puțin decât estimările făcute de fosta administrație locală din Petrila, estimări n baza cărora fostul primar, Ilie Păducel, alocase din bugetul local, nu mai puțin de 200.000 de lei.

petrilaapa5