Victor Grigorescu: ”Nu trebuie să dea nimeni șpagă pentru drepturile sale !”

grigorescu energieInformațiile vehiculate zilele trecute în presa gorjeană, potrivit cărora există suspiciuni că salariați ai Complexului Enegetic Oltenia ar fi fost obligați să dea șpagă pentru a fi înscriși pe listele pentru dispnibilizările care urmează să fi aplicate de companie în acest an, l-au determinat pe ministrul Energiei, Victor Grigorescu, să reacționeze.

Acesta a scris, pe pagina sa de facebook că, nimeni nu trebuie să dea nici o șpagă pentru a beneficia de un drept cuvenit în astfel de situații. ”Știu că obiceiurile vechi se uită greu, dar aș vrea să îi avertizez pe cei care încearcă să tragă foloase de pe urma restructurărilor din sectorul minier că nu tolerăm nici o încălcare a legii. Sper că informațiile apărute în presa locală din Gorj care susține că s-a ajuns să se dea șpagă pentru listele de disponibilizați de la Complexul Energetic Oltenia să se dovedească doar un zvon fără temei. Atrag atenția conducerii CEO și îi cer imperativ să facă toate verificările necesare în această situație și să se asigure că planul de disponibilizări să se aplice în cel mai transparent mod cu putință. Nu trebuie să dea nimeni nicio șpagă pentru a beneficia de drepturile sale”, spune Victor Grigorescu.

Ministrul Energiei a solicitat o clarificare urgentă a situației, considerând că atât cei care vor să părăsească voluntar compania, cât și cei care întrunesc condițiile de disponibilizare trebuie protejați atât de companie, prin salarii compensatorii, cât și de stat, prin veniturile de completare. Victor Grigorescu mai spune că ”din cauza acestor metehne companii ca CEO sau CEH au ajuns în situația în care se găsesc astăzi. Poate că în Gorj nu s-a auzit încă de faptul că lucrurile se schimbă și că lupta împotriva corupției se află în plină desfășurare, dar o să avem grijă ca să afle acest lucru. Planul de restructurare și redresare economică al Complexului Energetic Oltenia să fie aplicat și respectat de managementul companiei. Nu vorbim doar de o ajustare de costuri şi o repunere pe baze corecte a societăţii pentru a ne asigura că avem eficienţă economică. Guvernul a alocat deja fondurile necesare pentru ca angajații să beneficieze de măsuri de protecție socială.”

În plus, ministrul Energiei avertizează că același mesaj trebuie însușit și de conducerea Complexului Energetic Hunedoara.