Premieră cinematografică de gală la Vulcan: ”Sieranevada” by Cristi Puiu

sieranevadaDupă ce a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (11-22 mai 2016), cel mai nou lung metraj semnat de regizorul Cristi Puiu, SIERANEVADA – film prpus de România la Premiile Oscar 2017 –  va deschide și sezonul de toamnă al premierelor cinematografice românești.

Sieranevada by Cristi Puiu va avea premiera de gală la Cinema Luceafărul Vulcan, vineri 16 septembrie, ora 19.00, la eveniment urmând să participe actorii Mimi Brănescu și Ana Ciontea.

Pelicula, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, va rula pe marile ecrane din România din 9 septembrie.