La Vulcan, se reiau lucrările de modernizare a infrastructurii pietonale pe un nou tronson de pe str. Nicolae Titulescu

colegiu vulcanÎn scurt timp, la Vulcan, va demara cea de-a doua etapă a proiectului privind modernizarea străzilor, trotuarelor și aleilor rutiere din zona Centru vechi. De data aceasta, este vizat tronsonul cuprins între Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu” și Parcul Școlii generale ”Teodra Lucaciu”, pe cele două sensuri ale străzii Nicolae Titulescu.

În prezent, în vederea demarării lucrărilor, se derulează procedura de licitație. Potrivit reprezentanților Primăriei Vulcan, 6 firme au depus ofertele electronice. Conform procedurii de achiziție și în cazul în care totul decurge normal, în luna septembrie se va face atribuirea contractului.

”Ținând cont de valoarea apreciabilă a lucrării, estimată la 2.542.405,40 fara TVA, Primăria a depus o fișă de proiect și pe fonduri guvernamentale, de unde vom ncerca să obținem bani pentru această lucrare prin Programul National de Dezvoltare Locala-PNDL- exact ca în cazul proiectului de  Modernizarea a infrastructurii din zona Cocosvar. Obținerea acestor fonduri guvernamentale ar ușura foarte mult efortul financiar al comunității în cazul acestei lucrări de anvergură”, spune Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.