Dîncu: În România, capitalul proiectelor se concentrează în marile orașe și zonele care au nevoie suferă

dsc_0003Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat vineri, la Petroșani că, în urma analizei exercițiului financiar 2007-2014 privind fondurile europene s-a constatat că, în România, „capitalul creatorilor de proiecte se concentrează în marile orașe, iar zonele care au nevoie cel mai mult de astfel de investiții suferă”.

Totodată, vicepremierul a precizat că localitățile din Valea Jiului depind în mare de bugetul de stat, cel mai mare procentaj în acest sens înregistrându-l orașul Uricani cu 83%.

Declarațiile lui Vasile Dîncu au fost făcute în contextul în care, în această lună, Guvernul va aproba înființarea unei Unități de Asistență Tehnică pentru beneficiarii zonelor cu risc ridicat de sărăcie, Valea Jiului fiind una dintre cele trei zone din țară considerate în prezent cele mai importante în ceea ce privește atragerea fondurilor europene pentru investiții. Respectiva structură va funcționa la nivelul Cancelariei prim-ministrului și va avea funcția de coordonare între ministere, autorități de management, instituții, astfel încât încă de la faza de idee de proiect până la elaborarea proiectului și implementarea lui să asiste beneficiarii cu servicii de consultanță efectivă.

dsc_1042„Am observat, făcând analiza exercițiului financiar 2007-2014 privind fondurile europene că, din nefericire, în România se concentrează capitalul al creatorilor de proiecte în marile capitale și zonele care au nevoie cel mai mult de proiecte suferă. Noi am căutat o modalitate foarte simplă în care nu trebuie să construim noi posturi în administrație pentru asta, vrem să aducem prin delegare o serie de specialiști de la ministerul nostru, de la ADR-ul de la Timișoara, o să constituim și la noi o unitate de doi-trei oameni care se vor ocupa prioritar de zona Văii Jiului tocmai pentru a sprijini scrierea de proiecte. (…) Petroșani are dependență de 54% de bugetul de stat, e orașul cel mai important, Lupeni are 89% dependență, Petrila 72%, Uricani 83%, Vulcan 62%, Aninoasa 81,4 %, sunt foarte multe elemente care concură că aici va trebui să construim la Universitatea din oraș o unitate de elită locală, noi vom aduce câțiva specialiști, dar eu vreau ca să aducem oameni din Valea Jiului care să vină să învețe la ministerul pe care îl conduc, la secțiile de urbanism, la amenajarea teritoriului pentru ca să creăm specialiști în programe de aici, locale”, a spus Vasile Dîncu.

Vicepremierul a mai afirmat că la nivelul MDRAP au fost inventariate toate proiectele aflate în derulare în zona Văii Jiului, fiind înregistrate astfel proiecte în valoare de 71 de milioane de lei aflate în diverse stadii de finanțare.

„Am constatat că avem proiecte în Valea Jiului de 71 milioane lei înregistrate în diverse faze de finanțare, legate de infrastructură școlară, dotare edilitară cu drumuri, poduri, străzi, dar total inegal distribuite atât în Valea Jiului, nu corespund neapărat nevoilor, ci unui tip de activism sau nu al primarilor sau al celor care au fost la un moment dat la putere. Vom încerca ca aceste lucruri să nu mai fie posibile. Am inventariat toate proiectele și stadiul în care se află, am preluat o parte dintre câteva idei pentru proiecte și așteptăm săptămânile viitoare să mai facem câteva proiecte de infrastructură pentru această zonă pe care le vom finanța prin Programul Național de Dezvoltare Locală care să echilibreze cumva ceea ce s-a făcut până acum”, a conchis Vasile Dîncu.

AGERPRES