La Petroșani, deschiderea anului școlar are loc în Parcul Central ”Carol Schreter”

deschdiere-an-scolar-2015Conform unei frumoase tradiții locale, deschiderea festivă a noului an școlar va avea loc și anul acesta la Petroșani în decorul Parcului Central ”Carol Schreter”.

Elevii de la toate unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Petroșani sunt așteptați luni, 12 septembrie 2016 în Parcul Central ”Carol Schreter” la deschiderea festivă a noului an școlar. Evenmentul va avea loc la ora 10,00 în prezența primarului Tiberiu Iacob Ridzi, dar și al altor personalități publice locale care doresc să participe la deschiderea noului an școlar la Petroșani.

La Petroșani, deschiderea noului an școlar prilejuiește și un jubileu educațional al Colegiului Tehnic ”Dimitrie Leonida”, care împlinește 50 de ani de activitate. Manifestările dedicate acestui jubileu vor avea loc, începând cu ora 11,30 la sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani.