Proiectul pentru dezvoltarea domeniului schiabil din Parâng merge înainte. Primăria Petroșani a primit 2,6 milioane de lei pentru continuarea investițiilor.

tibi-iacob-si-popescuPrimarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a informat astăzi că autoritățile locale de la Petroșani au semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea și montarea pompelor de apă pentru bazinul de apă din stațiunea turistică Parâng, precum și pentru achiziționarea unui număr de 5 tunuri de zăpadă artificială. În acest sens, Primăria Petroșani a primit de la Guvern finanțarea necesară, valoarea contractului fiind de 2,6 milioane de lei.

Noile instalații pentru producerea zăpezii artificiale achiziționate cu acești bani vor fi utilizate în sezonul de iarnă din acest an, pentru deservirea pârtiilor aferente telescaunului TS3, cu stația intermediară aferentă. ”Pentru că nu a mai rămas mult timp până la venirea sezonului rece, am optat să utilizăm acești bani primiți de la Guvern pentru continuarea proiectului nostru de dezvoltare a domeniului schiabil într-o direcție care presupune mai mult achiziții și mai puțn lucrări, astfel încât efectul acestora să se vadă încă din această iarnă,  convingerea că prin utilizarea acestor instalații de producere a zăpezii artificiale vom crește gradul de interes al turiștilor pentru stațiunea Parâng în noul sezon turistic de iarnă”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.

În opinia acestuia, cel mai important lucru este că, după câțiva ani în care acest proiect a stat blocat, el revine acum în atenția statului român, care și-a asumat finanțarea acestei investiții. ”Este un semnal bun pe care-l primim odată cu alocarea acestor sume, care reprezintă primii bani pe care-i primim în ultimii 3 ani, în care doar prin 2014 am mai avut alocați de la Guvern circa 20.000 de lei”, mai spune Tiberiu Iacob Ridzi.

Primarul municipiului Petroșani își exprimă convingerea că alocările financiare vor continua și în 2017, an în care autoritățile locale își propun să finalizeze și construcția teleschiului TS 4 care va pune în valoare pârtia Slima, una dintre cele mai bune pârtii de schi din România, în opinia autorităților de la Petroșani. ”Sperăm să putem face acest lucru, pentru că după cum se știe încă suntem condiționați de procesul pe care-l avem cu cei de la Romsilva”, explică Tiberiu Iacob Ridzi.

Administratorul public al municipului Petroșani, Marian Popescu explică, la rândul său, că în ultimii ani, în ciuda faptului că autoritățile locale de la Petroșani au continuat să investească, din surse proprii, în domeniul schiabil Parîng, până la această oră doar circa 20% din investițiile cuprinse în acest proiect au fost finalizate, aproape jumătate dintre acestea fiind finanțate din bugetul local al municipiului Petroșani.