”România Educată” este și în atenția liberalilor din Lupeni

pnllupeni1PNL și-a însușit încă de la lansarea sa, de către Președintele Românei, Klaus Iohannis, programul național ”România Educată”. Liberalii au înțeles că acest obiectiv este, în următorii ani, esențial, pentru dezvoltarea unei Românii moderne.

În aces sens au decis să acționeze, încă de la începutul noului an școlar, și membri ai Organizației PNL Lupeni. Noul președinte al acestei organizații politice, Cristian Roșu a inițiat, împreună cu alți colegi, un proiect social n urma căruia, cîțiva zeci de copii din familii cu probleme sociale deosebite din municipiul Lupeni au beneficiat, cu titlu gratuit, de sprijinul echipei liberale, în vederea începerii noului an școlar cu echipamentul didactic necesar. ”Am venit în întâmpinarea câtorva copii și părinți, oferindu-le ghiozdane echipate cu rechizite necesare la școală,  din dorința de a încerca să le facem cât mai plăcută și mai ușoaă activitatea de la școală. Le-am solicitat însă părinților să nu negliejeje educația copiilor, să-i trimită zi de zi la școală pentru a-și putea astfel completa educația primită în familie”, a declarat Cristian Roșu.

pnllupeni2Nu doar copii și părinții sunt în atenția liberalilor din Lupeni, în chestiunea susținerii Educației. Cristian Roșu a pregătit, la solicitarea prof. Maria Cazacu, de la Liceul Teoretic Lupeni (liderul Sindicatului Învățământ Preuniversitar SIP Lupeni, un proiect de hotărâre în vederea organizării unui eveniment dedciat cadrelor didactice din localitate cu ocazia Zilei Inernaționale a Educației (5 octombrie), proiect care va fi supus dezbaterii Consiliului local în cadrul ședinței din luna septembrie a acestuia. În demersul său, Cristian Roșu solicită Consiliului local  respectarea tradiției de exprimare a recunoștinței față de cadrele didactice din municipiul Lupeni care urmează să se pensioneze. Astfel, dacă proiectul va fi aprobat, un număr de 23 de dascăli din municipiul Lupeni ar putea fi premiați cu sume de câte 500 de lei fiecare din Bugetul local.

Proiectul de hotărâre care prevede alocarea acestor bani a fost  înaintat Consiliului local de către consilierii PNL Lupeni, respectiv Cristian Roșu, Anița Burlacu, Ștefan Pășcuț, Adrian Baciu, Gheorghe Floron. ”Am depus la Consiliul Local Lupeni , un proiect de hotărâre prin care dorim să ne arătăm susținerea pentru cadrele didactice din Municipiul Lupeni ! Ziua Internaționala a Educației ne oferă acest prilej, să arătăm respectul nostru celor care au format și au pregătit pentru viață nenumărate generații de oameni”, a explicat președintele PNL Lupeni, Cristian Roșu.
rosu1