Polițiștii hunedoreni au intrat în „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

politiaÎn perioada 26 – 30 septembrie a.c., Poliția Română desfășoară, la nivel național, cea de-a unsprezecea ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”. Activităţile desfăşurate, selectate în baza priorităţilor Poliţiei Române pentru anul 2016, urmăresc sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv.

În cursul acestei săptămâni, se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. În această perioadă, poliţiştii vor participa la dezbateri pe teme de interes (delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, consumul de droguri, traficul de persoane, siguranţa în mediul on-line, infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile comise cu violenţă și siguranţa rutieră) şi vor avea întâlniri cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, bătrâni, administratori de societăţi comerciale şi de imobile, reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale etc..

În organizarea şi derularea acestor acţiuni, au fost cooptaţi parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media.

În judeţul  Hunedoara, poliţiştii structurii de prevenire a criminalităţii, împreună cu poliţiştii de proximitate şi cei rutieri, propun următorul calendar de desfăşurare al activităţilor dedicate comunităţii, aducând în mentalul colectiv teme de dezbatere precum: violenţele în mediul şcolar, victimizarea minorilor, infracţiunile de tâlhărie stradală, violenţa domestică şi siguranţa rutieră etc.