Sportivii cu nevoi speciale vor fi premiați la același nivel cu ceilalți sportivi pentru performanțe obținute

saptamana sportuluiGuvernul a stabilit astăzi noi cuantumuri pentru premierea sportivilor și a modificat cadrul legislativ în domeniul sportului, astfel încât să elimine discriminările și inechitățile pentru sportivii cu nevoi speciale și să asigure dezvoltarea durabilă a sportului românesc.

Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii Educației fizice și sportului aprobată de Executiv în ședința de astăzi creează cadrul legal pentru modificarea și completarea normelor financiare pentru activități sportive. Scopul principal este de a elimina discriminările financiare (premiere, renta viageră, indemnizații de merit, etc.) ale sportivilor cu nevoi speciale față de ceilalți sportivi.

Totodată, se realizează o armonizare a normelor financiare pentru activități sportive cu actualele prevederi ale Legii educației fizice și sportului, nr.69/2000, cu modificările și completările ulterioare privind medaliații la Jocurile Paralimpice 2016. Astfel, aceștia vor primi premii egale cu sportivii medaliați la Jocurile Olimpice 2016, pentru aceeași performanță obținută.

De asemenea, OUG clarifică și modul de calcul al rentelor viagere, eliminând inechitățile actuale și stabilind un mod de calcul al rentelor lipsit de echivoc și în concordanță  cu valoarea performanțelor obținute. Prin această modificare, rentele aflate în plată se vor recalcula. Nicio rentă aflată în plată nu va scădea, fiind un drept deja câștigat.

Tot în ședința de astăzi, Guvernul a aprobat, prin hotărâre, completarea normelor financiare pentru activități sportive aprobate prin H.G. 1447/2007. Astfel, s-au actualizat cuantumurile cheltuielilor pentru activitatea sportivă, respectiv majorarea acestora în concordanță cu costurile si nevoile actuale.

Sumele propuse reprezintă limita maximă pe care fiecare structură sportivă o poate alocă dacă dispune de bugetul necesar. Creșterea limitelor maxime nu presupune în mod obligatoriu o creștere a bugetului structurilor sportive, dar dă posibilitatea acestora să-și prioritizeze și eficientizeze cheltuielile în funcție de obiective și bugetul alocat.

În același timp, pentru premierea rezultatelor deosebite obținute la principalele competiții internaționale( Jocuri Olimpice, Jocuri Paralimpice, Campionate Mondiale, Campionate Europene) s-au stabilit cuantumuri fixe stimulative în concordanță cu importanța și amploarea fiecărei competiții, eliminându-se posibilitatea dublării premiilor. Potrivit noilor reglementări, cuantumul nou propus reprezintă, de regulă, actualele valori dublate ale premiilor ce se acordă sportivilor pentru performanțele obținute, prin stabilirea de cuantumuri fixe, stimulative, în concordanță cu importanța fiecărei competiții.