Jurnalistul Dan Terteci își lansează astăzi volumul de eseuri ”Gânduri”

terteciTeatrul de Artă din Deva găzduiește astăzi, începând cu orele 17,00 un eveniment cultural care-l are în centrul atenției pe confratele Dan Terteci, apreciat jurnalist hunedorean. Evenimentul este prilejuit de lansarea primului volum de autor al lui Dan Terteci, intitulat ”Gânduri”.

”Cartea de față nu este o operă de artă, ea cuprinde mai degrabă trăirile autorului și are darul de a evidenția cititorului modul în care s-a construit un sistem de valori de-a lungul vremii. Revelatoare prin efect, cartea se dorește o invitație la analiză, la manifestarea frumosului din oameni și la trăiri constructive. Îmi este greu să vorbesc despre aceste Gânduri pentru că ele, deși narează episoade ale vieții sau se materializează ca analize ale unor perioade mai mult sau mai puțin îndepărtate, trecând cititorul prin diverse stări de spirit, ele sunt un rezultat prozaic al modului în care autorul a privit în jurul său. Vă invit cu emoție la lansarea acestui volum și mizez pe sprijinul vostru pentru domolirea emoțiilor”, spune Dan Terteci.