PNL Hunedoara salută Memorandumul Guvernului Cioloș pentru Valea Jiului

oana francuMemorandumului care  stabileşte în mod concret măsurile și normele de aplicare a proiectului pilot de abordare integrată a măsurilor luate în vederea îmbunătățirii situației socio-economice a locuitorilor din zonele defavorizate, precum Valea Jiului, Munţii Apuseni a fost adoptat în ședința de ieri de Guvernul condus de Dacian Cioloş.

Potrivit unui purtătorului de cuvânt al PNL Hunedoara, Oana Frânc, iniţiativa elaborării acestui proiect a fost discutată la Guvern de către Presedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, dar şi la întâlnirea de la Petroşani dintre reprezentanții administrației publice din județul Hunedoara și Vicepremierul Vasile Dâncu.

În opinia libealilor, programul are la bază identificarea problemelor din toate domeniile relevante pentru comunitățile locale și finanțarea simultană pentru o perioadă de timp a măsurilor care duc la rezolvarea acestora. ”Zonele cuprinse în prezentul proiect beneficiază de un pachet integrat de măsuri de dezvoltare finanţate atât din fonduri europene cât şi din bugetul naţional”, explică Oana Frânc, Purtător de cuvânt PNL Hunedoara.