Vochițoiu începe lupta împotriva… ambroziei

ambrozieToamna este momentul când se manifestă un număr semnificativ de alergii, printre care cea mai îngijorătoare este alergia la ambrozie.

Informația a ajuns și la urechile senatorului PMP Haralambie Vochițoiu, care informează că a primit o serie de sesizări din partea cetățenilor cu privire la această plantă, cunoscută sub denumirea de Ambrosia artemisiifolia, care afectează agresiv starea de sănătate a cetățenilor.

Din acest motiv, senatorul Vochițoiu a elaborat o interpelare palamentară pe care a înaintat-o ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. În docmentul depus în această săptămână la Senat, Vochițoiu explică faptul că ”această plantă se găsește de-a lungul șoselelor, a căilor ferate, pe terenurile necultivate, dar și în curțile oamenilor și în parcuri. Specia cauzează afecțiuni alergice pe care le provoacă în perioada înfloririi, o singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunţe de polen (20 microni în diametru) şi până la 30.000 de seminţe, care îşi păstrează calităţile germinative timp de 40 de ani”.

Ținând seama de informațiile prezentate, Haralambie Vochițoiu îi solicită ministrului Sănătății explicații cu privire la măsurile implementate în privința combaterii dezvoltării acestei plante alergenice de pe teritoriul României, având în vedere că aceasta afectează zilnic sănătatea persoanelor cu risc de dezvoltare a bolilor alergice.