Greviștii Văii Jiului din 1977 au intrat în rând cu revoluționarii anticomuniști

vochitoiu cu dobreÎncepând de marți, 4 octombrie 2016, Valea Jiului a fost trecută în istoria României odată cu modificarea și completarea Legii nr.341/2004 – cea a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 1987.

”Valea Jiului a intrat in istorie pe usa din față chiar dacă mulți insistă să se uite spre această zonă cu ochi gri. Mișcarea anticomunistă de la Lupeni ’77 este de astăzi alături de Revoluția din 1989. Prin legea pe care am inițiat-o în urmă cu un an. Acestea sunt momentele care vorbesc despre activitatea unui parlamentar! Acesta este rolul nostru și vă mulțumesc tuturor celor care ați înțeles că împreună putem să schimbăm cartea de istorie. Așa vom mișca Hunedoara și România!”, a declarat senatorul Haralambie Vochițoiu, inițatorul proiectului de lege.

costica-dobre-la-parlamentAcest proiect a fost inițiat în urmă cu aproape doi ani. După ce a fost votat încă de anul trecut de senatori, el a primit ieri votul final al Camerei Deputaților, care este for decizional  în acest caz. ”Momentul, istoric pentru mine – ca inițiator –, și cu o mare încărcătură pentru cei care au participat direct la această mișcare anticomunistă, dar și pentru familiile lor, va rămâne pentru totdeauna o filă grea ce nu va mai putea fi ruptă din trecutul real al poporului român și implicit al hunedorenilor. Constantin Dobre, minerul care a stat în fruntea mișcării de la Lupeni 1977 și care a văzut în mine acel „vehicul politic” pe care l-a căutat încă din anul 2007, mi-a fost alături și la votul final din Camera Deputaților. Un singur pas – promulgarea ei de către președintele Klaus Werner Iohannis – ne desparte de un obiectiv care nu poate decât să-i facă o mare onoare unui parlamentar de Hunedoara”, mai spune senatorul Vochițoiu.