Liberalii din Valea Jiului îi acuză de falsitate pe Vochițoiu și Resmeriță

pnlpetrosani1Prin intermediul unui comunicat de presă transmis redacției, Organizaţiile PNL din Valea Jiului arată că au luat act de dezbaterea falsă pe care o întreţin în spaţiul public un parlamentar – Haralambie Vochițoiu ( PP-DD, UNPR, PMP) şi un fost parlamentar (PSD), actual primar – Cristian Resmeriță, cu privire la scăderea stagiilor de cotizare de la 30 de ani la 20 de ani ale pensionarilor mineri pensionaţi după 1 ianuarie 2011 şi condamnă cu fermitate însuşirea pe nedrept a proiectului legislativ.

Liberalii susțin că, în fapt, persoanele respective nu sunt iniţiatorii acestui proiect legislativ, din contră, fie ei, fie alți colegi din partidul lor votând împotrivă. Astfel, potrivit liberalilor, în Senatul României proiectul legislativ respectiv a fost susţinut de senatorii PNL care au acordat 22 voturi ,,pentru,, dintr-un număr de 23 senatori  prezenţi, iar 41 de senatori PSD-UNPR au votat ,,împotrivă,, dintr-un număr de 52 senatori prezenţi.

”Acesta este adevărul pe care trebuie să îl cunoască cetăţenii Văii Jiului despre cei doi reprezentanţi în Parlamentul României care acum mai vor o ,,tură”, se arată în comunicatul PNL primit la redacție.

Totodată, Organizaţiile PNL din Valea Jiului informează cetăţenii că parlamentarii PNL au înregistrat la Camera Deputaţilor două proiecte legislative ce vizează modificarea legii pensiilor, după cum urmează:

1.Persoanele din Valea Jiului (municipiile Petroşani, Vulcan, Lupeni şi oraşele Petrila, Aninoasa şi Uricani), din municipiul Hunedoara şi din oraşul Călan, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la pensionarea anticipată.

2.Minerii pensionaţi înainte de 2011 care au beneficiat de recalcularea punctajelor medii anuale în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,  să beneficieze de recalcularea punctajului mediu anual pe baza stagiului complet de cotizare de 20 de ani, nu de 30 de ani.

Parlamentarii PNL fundamentează în acest moment  un alt proiect legislativ ce are în vedere persoanele care sunt angajaţi la SNÎMVJ şi la CEH, iar la data închiderii minelor nu vor îndeplinii condiţiile de pensionare.  ”Pentru toate acestea este necesar să vedem pe cine trimitem în Parlament. Alegem pe cei care au proiecte pentru dumneavoastră şi familiile dumneavoastră sau alegem gargara celor pe care i-aţi mai trimis o dată sau de două ori în Parlament şi au ales doar interesul personal?”, se precizează în comunicatul PNL.