Cei 20 de bursieri ai programului GovITHub intră în acțiune

govithubProgramul GovITHub al Guvernului României demarează oficial odată cu selecția finală a celor 20 de bursieri care vor dezvolta aplicații și soluții software în sprijinul cetățenilor și companiilor.

Candidații au fost evaluați de o Comisie interinstituțională formată din specialiști IT din administrație și un Consiliu cu rol consultativ format din reprezentanți ai mediului de business.

Cei 20 de bursieri sunt: Ligia Adam, Ionuț Aionițoaei, Dan Bărbulescu, Carol Brăileanu, Claudiu Ceia, Alexandru Chirapleș, Alexandru Grosu, Alexandru Jurubiță, Cristian Levcovici, Cristina Moga, Cezar Neaga, Gabriel Păunescu, Ionuț Popa, Ștefan Popa, Radu-Ionuț Popa, Remus Rușanu, Roxana-Carmina Stan, Lucian Stuparu, Oana Talpalaru, Sorin Vasilescu (profilul acestora – în broșura anexată).

Ei au fost selectați din peste 1500 de candidaturi primite în mai puțin de o lună, toate situându-se la un nivel înalt de profesionalism și potențial în domeniul IT. Aceștia vor primi o bursă lunară de 2000 de euro timp de șase luni.

Pe lângă bursieri, aproximativ 300 de voluntari se vor implica într-un program de minimum 8 ore/săptămână. Numele acestora va fi anunțat  până la data de 1 noiembrie.

Printre potențialele proiecte propuse spre implementare prin intermediul platformei participative ithub.gov.rosunt aplicații și soluții software precum:

Prietenul pacientului –  un sistem funcțional de colectare a feedback-ului pacientului;

Stop cozi – un sistem de programare și informare în privința cozilor de la ghișee.

Gov 2.0 – îmbunătățirea și eficientizarea platformelor guvernamentale pentru a deveni mai prietenoase și ușor de folosit;

MFP pe telefon – aplicație ce își propune creșterea numărului de cetățeni care aleg să utilizeze serviciile oferite de MFP in spațiul virtual via telefon mobil;

Business Start – o aplicație ce va explica diferitele forme juridice din România, cu avantaje și dezavantaje pentru antreprenori și în ce cazuri sunt recomandabile;

Istoricul Tranzactilor pentru un Imobil – o aplicație care permite regăsirea istoricului tranzacțiilor pentru un imobil sau pentru o zonă;

RoadRo –  o aplicație ce permite cetățenilor să raporteze abuzuri ale șoferilor (în primă fază parcări ilegale, ulterior încălcări majore ale codului rutier);

De asemenea, sunt în pregătire platforme de vizualizare de date care să înlesnească munca statisticienilor din cadrul Guvernului, crescând în același timp și nivelul de transparență.

GovITHub este un program guvernamental dezvoltat împreună cu sectorul privat și mediul antreprenorial, în scopul creșterii calității serviciilor publice cu ajutorul tehnologiei. Programul aduce tineri din mediul efervescent al start-up-urilor și din cel de business într-un cadru instituțional, pentru a găsi soluții tehnologice de simplificare și digitalizare a administrației.