FOTBAL / Rezumatul etapei cu numărul 6, LIGA a IV-a – Hunedoara. Scorul etapei la Uricani, 0 – 5 cu Inter Petrila

inter-petrila

Daniel Petru BOLOG

Aurul Certej ține în șah hunedorenii, meci egal Retezatul Hațeg cu universitarii de la Petroșani, Băița în picaj la Aurul Brad, Inter Petrila face KO Minerul Uricani.

Scorul etapei cu numărul 6 din Liga a IV -a Hunedoara este obținut la Uricani unde gazdele de la Minerul Uricani pierd la scorul de 0 – 5 în fața vice-liderilor de la Inter Petrila. Partida putea să se finalizeze și mai drastic, ocaziile petrilenilor de a înscrie au fost numeroase. Cea mai mare ocazie a fost în repriza secundă atunci când Iosif Kalai ratează o lovitură de la 11 metri cu un șut în bara laterală, consemnându-se chiar o premieră în cariera lui Kalai, fiind prima bară din toate loviturile de pedeapsă pe care le-a executat, așa cum afirmă chiar sportivul petrilean. Cele cinci goluri au fost marcate de Daniel Zavracu (min 9), Adrian Duma (min 58), Adrian Dolha care reușește dubla (min 78 și 83) și Iosif Kalay (min 85).

Așa cum am presupus în avancronica acestei etape, revelația acestui sezon, Aurul Certej, se află într-o pasă bună. Aceștia reușesc să țină în șah CS Hunedoara, chiar la ei acasă. Partida se termină indecis (0 – 0) și menține Aurul Certej foarte aproape de podium, pe poziția a patra a clasamentului iar CS Hunedoara rămâne pe poziția a șasea.

jiul-petrosani

Hercules Lupeni își păstrează poziția de lider al acestei ediții de campionat, la un punct distanță de Inter Petrila. Aflați în deplasare la Petroșani obțin victoria la scor de neprezentare (0 – 3) în fața echipei Jiul Petroșani. După etapa cu numărul 6, Jiul Petroșani coboară un loc în clasament dar promit să facă surprize în continuarea acestei ediții de campionat. Golurile Lupeniului au fost marcate de Petre Băcăran (min 46 și 58) și Remus Moldovan (min 55).

soimul-baita

Tot o victorie în deplasare este obținută de Victoria Călan, aflați la Metalul Crișcior Brad. O partidă destul de disputată, cu multe goluri marcate (cinci în total), din păcate mai puține pentru gazde (2 – 3). Gazdele au condus mai bine de jumătate de partidă, apoi a urmat dubla lui Stănculea, jucătorul călanean și golul victorie consemnat de Moldovan. După această partidă Victoria Călan urcă pe podiumul clasamentului până pe poziția a treia iar Metalul Crișcior își păstrează penultima poziție. Golurile partidei au fost marcate de Flavius Rotariu (min 3) și Răzvan Mureșan (min 55), pentru gazde, iar pentru oaspeți au marcat Răzvan Stănculea (min 58 și 70) și Marius Moldovan (min 75).

retezatul-hateg

Programați să joace duminică în această etapă, universitarii din Petroșani s-au destrăbălat în fața Retezatului Hațeg, obținând doar un egal pe teren propriu (1 – 1). O partidă chinuită în care centralul Sergiu Stanca nu răzbește cu avertismentele la adresa Universității, urmând chiar și o eliminare în min 78 (Negrea). Gazdele au condus partida în prima fază și au încercat să țină de acest scor. Repriza secundă aduce însă egalarea de partea Retezatului Hațeg, stabilind și scorul final al partidei. Obținând fiecare câte un punct își păstrează pozițiile anterioare în clasamentul general. Golurile partidei au fost marcate de Ovidiu Popescu (U Petroșani, min 3) și Dănuț Belei (Retezatul Hațeg, min 57).

Cel de-al doilea meci disputat duminică s-a terminat cu o nouă surpriză. Aflați pe teren propriu, Șoimul Băița, nu reușesc să treacă de Aurul Brad. Singurul gol al partidei aparține brădenilor iar cele trei puncte obținute îi urcă o treaptă în clasament în timp ce Șoimii coboară în picaj de pe podium până pe poziția a cincea.

 

 

REZULTATE ȘI CLASAMENT

JUNIORI – LIGA 4

jun-rez-6-l4

jun-clas-6-l4

 

SENIORI – LIGA 4

sen-rez-6-l4

sen-clas-6-l4