Ministrul Energiei se declară partizan al sectorului energetic carbonifer, dar cere mai mult realism din partea celor care-l gestionează

grigorescu-la-forumParticipant la dezbaterile din cadrul Forumului energetic ”ExpoEnergiE” care se desfășoară la București, în perioada 12-15 octombrie, în cadrul cărora are loc și dezbaterea pe marginea Strategiei Energetice a României 2016-2030 „Expertiza românească pentru noua revoluție energetică”, ministrul Energiei Victor Grigorescu s-a declarat în favoarea companiilor energetice care produc energie din cărbune, arătând că, dincolo de o aprepiere personală pe care o are față de această ramură a sectorului energetic, acesta trebuie privit cu foarte mult realism în noul context geopolitic în care se vorbește din ce în ce mai mult în lume despre grija pentru decarbonizare.

”Cred foarte mult în potențialul sectorului carbonifer și asta nu pentru că am dezvoltat în acest an o apropiere personală față de acest sector. Este important să avem grijă ca acest sector să reziste în fața problemelor financiare. Este cel mai rezilient sector din energia românească și cel la care apelăm de fiecare dată când suntem în momente de criză. Sigur că în timp, producția de cărbune se va diminua, dar acest lucru nu atrage de la sine și dispariția companiilor energetice care astăzi produc energie din carbune. E nevoie să investim în tehnologii și să găsim soluții inovative astfel încât să avem posibilitatea de păstra avantajul și suportul pe care ni-l oferă acest sector, chiar dacă avem două companii în dezechilibru financiar”, a declarat Victor Grigorescu.

În ceea ce privește grija pentru decarbonizare, ministrul Energiei apreciază că trebuie spus, fără ascunzișuri, că există astăzi și va exista fără dubiu un focus pe decarbonizare. ”Sunt câteva proiecte energetice mari, reactoarele de la Cernavoda, care vor contribui la decarbonizare și acesta rămâne un obiectiv pe termen lung al strategiei. Dacă vom reuși să facem acest lucru cu tehnologiile de astăzi sau cu altele rămâne de văzut”, a mai spus Grigorescu.