Liderul PNL Hunedoara spune că Nistor și Resmeriță trebuie să se retragă de pe listele electorale ale PSD

florin roman pnl”Dacă au demnitate și respect față de proprii alegători, liderii politici ai PSD Hunedora, care deschid listele social-democraților pentru alegerle parlamentare în județul Huneodara trebuie să să retragă imediat din competiția electorală !” Afirmația aparține președintelui PNL Huneodara, Florin Roman și a fost făcută la Petroșani, în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul PNL Hunedoara spune că, în condițiile în care atât Laurențiu Nistor – care deschide lista PSD pentru Camera Deputaților, cât și Cristian Resmeriță – care deschide lista PSD pentru Senat, sunt în proces cu Agenția Națională de Integritate, trebuie să se retragă de pe listele electorale, înainte de validarea acestora. ”Le cer domnilor Nistor și Resmeriță să respecte legea și să se retragă de urgență de pe listele de candidați. În urma precizărilor făcute de Curtea Constituțională cu privire la legislația ANI, cei doi riscă să-și piardă în orice moment mandatul de parlamentar, în urma condamnărilor inevitabile pe care le vor primi pentru că, în spirit social-democrat, unul (Laurențiu Nistor) și-a angajat fiica și ginerele la Cabinetul său parlamentar, iar cel de-al doilea (Cristian Resmeriță) și-a angajat fratele la cabinetul său parlamentar, fapt care nu este permis de legislația în domeniu”, a precizat Florin Roman.

Liderul PNL Hunedoara apreciază că retragerea celor doi de pe listele PSD ar fi o dovadă de bun simț, de respect față de lege și o șansă pentru PSD de a propune elctoratului hunedorean alți candidați, onorabili. Oricum, Roman este de părere că locuitorii județului Huneodara au șansa de a acorda un vot de încredere candidaților propuși de PNL care nu au probleme de integritate, de justiție sau de moralitate.