Haralambie VOCHIȚOIU: ”Inițiativa legislativă cetățenească prin care este cerută definirea căsătoriei trebuie discutată de actualul legislativ” / VIDEO

vochitoiu la senatSenatorul PMP Haralambie VOCHIȚOIU a solicitat Parlamentului României urgentarea dezbaterii propunerii de revizuire a Constituției României, respectiv a articolului 48, alineatul 1, care vizează definirea căsătoriei, ca uniune între bărbat și femeie.

”Pentru a evita orice polemică politică potrivit căreia am putea fi acuzați de tergiversarea acestei inițiative legislative, a cetățenilor, susținută de 3 milioane de români, am solicitat președintelui Senatului – domnului Călin-Constantin-Anton POPESCU-TĂRICEANU și președintelui Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României – domnul Ioan CHELARU să urgenteze dezbaterea. Este o obligație a acestui legislativ să nu lase loc de interpretări, mai ales că această inițiativă cetățenească a intrat pe circuitul legislativ al Parlamentului României cu unsprezece luni în urmă, respectiv 25 noiembrie 2015, data publicării în Monitorul Oficial al României” – a precizat Haralambie VOCHIȚOIU, senator PMP de Hunedoara.

Solicitarea senatorului PMP este cu atât mai justificată cu cât organizarea referendumului privind aprobarea revizuirii Constituției României să aibă loc odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 și pentru ca cetățenii României să cunoască în realitate, opțiunea fiecărui partid politic parlamentar cu privire la acest subiect.

scrisoare-deschisa-senat_page_1

scrisoare-deschisa-senat_page_2

scrisoare-deschisa-senat_page_3

scrisoare-deschisa-senat_page_4

Declarația senatorului Vochițoiu poate fi vizionată accesând link-ul: