Președintele PNL Vulcan, Dan Marinescu apreciază că PNL este singura alternativă viabilă la PSD !

pnlvulcan1Noul președinte al liberalilor din Vulcan, Dan Marinescu își propune ca, pentru alegerile parlamentare, PNL să scoată un scor cât mai bun, la Vulcan și, în general, în Valea Jiului, acesta fiind convins că PNL va câștiga la nivel național, alegerile și va fi la guvernare, începând din 12 decembrie 2016, context în care voturile cetățenilor din Vulcan și Valea Jiului vor conta foarte mult. În acest sens, la PNL Vulcan, organizarea și comunicarea fac peste 50% din orice proiect. Din această perspectivă, este clar că la mai putin de 2 luni de când Marinescu a preluat conducerea PNL Vulcan, organizația liberală are altă ”față”. Potrivit liderului organizației, acum ședințele de lucru au loc într-o armonie care face uitate momentele tensionate de dinainte, cu care erau obișnuiți membri PNL, iar pe acest fond, numărul celor atrași de această politică crește de la o ședință la alta, noul sediu de partid fiind arhiplin de fiecare dată. În plus, consilierii PNL Vulcan sunt din ce în ce mai activi în Consiliul Local, atunci când vine vorba despre interesul cetățenilor pe care-i reprezintă, în acestă direcție ei beneficiind de îndrumarea noului președinte și al noului Birou Politic Local al PNL.

”La Vulcan, continuăm proiectul nostru intitulat ”Vulcanul are Viitor! Sper că, de această dată, cetățenii vor ieși la vot în număr cât mai mare și vor alinia Vulcanul și Valea Jiului pe harta liberală, așa cum se întâmplă în restul județului, confirmând o aliniere firească la trendul politic pro-liberal din tot Ardealul. În opinia mea, cea mai bună metodă de a compara PNL cu PSD este cea privind evoluția orașelor conduse de liberali cu cele conduse de urmașii comuniștilor din PSD. Spre exemplu, alegeți ca termen de comparație Constanța – un oraș mare, cu port și oportunități de dezvoltare uriașe, care stagnează – cu orașele din Ardeal conduse de liberali, cum sunt Clujul, Alba Iulia sau Timișoara care evoluează. Observați doar nivelul de trai al oamenilor din aceste orașe, analizați statisticile privind rata șomajului și veți observa cum comparația înclină net balanța spre orașele conduse de liberali”, spune Dan Marinescu.

În opinia acestui, un alt punct de reper despre ce însemnă guvernare (locală) liberală este orașul Sebeș, unde șomajul este negativ, iar firmele care activează aici ”importă” forță de muncă inclusiv din Valea Jiului. Dan Marinescu explică faptul că interesul acestor firme, cum este spre exemplu SEWS, crește oportunitățile de dezvoltare inlusiv pentru Valea Jiului, unde aceștia vor să creeze în perioada următoare 2000 până la 3000 de locuri de muncă. Liderul liberal arată însă că discuțiile cu investitorii nu sunt girate de primarii social-democrați, ci de oameni politici din PNL. ”Am deschis personal o serie de discuții cu investitori puternici și pot să vă spun că, pe lângă cei de la SEWS care deja strâng CV-uri pentru a deschide un punct de lucru la Petroșani (un oraș condus de un primar liberal), mai sunt în dialog cu alte două firme mari. Îmi doresc doar ca și cetățenii Văii Jiului să deschidă ochii bine și să se gândească bine ce fac atunci când vor merge, peste o lună, la vot,  pentru că la ora actuală singura alternativă viabilă la dezastrul economic și social lăsat și aici de PSD este o guvernare PNL”, explică Dan Marinescu, președintele PNL Vulcan.

pnlvulcan2Leaderschip politic la noul PNL Vulcan

În ultimele luni, PNL Vulcan și-a găsit o nouă identitate și a reușit să atragă în echipa liberală oameni de certă valoare profesională din acest oraș. Noul președinte al PNL Vulcan, Dan Marinescu, arată că, la fiecare ședință, îi are alături atât pe noul lider al TNL Vulcan, dar și pe vicepreședinții din rândul cărora fac parte acum ing. Dan Surulescu (fost director al minei Vulcan), ing. Laszlo Domokos (liderul Sindicatului ”Huila”), ing. Jecu Constantin (un om de afaceri prosper din Vulcan) sau Țugulea Cătălin (inițiatorul concursului “Fii Star în Țara Ta”, dar și al altor manifestări culturale și educaționale  care așează Vulcanul pe harta culturii naționale).

“Principalul scop al PNL Vulcan îl  reprezintă, în acest moment, stoparea fenomenului de depopulare a orașului, iar unul din principalele obiective pe care-l vizează liberalii este crearea de locuri de muncă în Vulcan și peste tot în ValeaJiului. Asa cum am promis, vreau, ca liberalii vulcăneni să faca o politică pentru cetățeni și tocmai de aceea am chemat în rândurile noastre oameni care au luptat tot timpul pentru binele Vulcanului, așa cum sunt dl. Dan Surulescu care s-a zbătut mult pentru mina Vulcan, dl. Laszlo Domokos care, la fel ca și alți lideri de sindicat, s-a zbătut de asemenea pentru orașul nostru. Avem în rândul nostru tot mai mulți profesori, oameni din sistemul medical dar și oameni simpli care își doresc o schimbare reală în Vulcan, o schimbare care să le aducă un trai decent alături de o familie întregită. Vreau să văd oameni mulțumiți când mă plimb pe stradă, nu ca acum când acest lucru îl observăm la tot mai puțini dintre locuitorii pe fețele cărora citim, din nefericire, doar îngrijorare, dezamăgire și teamă pentru ziua de mâine”, explică Dan Marinescu.

pnlvulcan3În mod clar, schimbarea este un proces de durată, însă liberalii vulcăneni sunt din ce în ce mai optimiști. Asta poate și pentru că au în frunte un om tânăr, un om de echipă, un lider care pune accentul pe meritocrație, un om care tratează inclusiv activitatea politică precum un manager, distribuind sarcini pentru întreaga echipă și impunând, în același timp, target-uri de realizare a acestora. Marinescu vrea să impună acest stil de lucru și la alegerile generale din decembrie, motiv pentru care PNL va forma echipe de acțiune politică pentru fiecare cartier și va avea responsabili delegați pentru fiecare secție de votare. ”Vrem să arătătm că se poate face o campanie electorală de ținută, în litera legii, motiv pentru care personal am obținut certificatul de urbanism pentru bannerele pe care le-am montat pe străzile din oraș, în locațiile cele mai bune, pentru a populariza și în acest fel, candidații noștri. Știu că avem cea mai bună echipă și am convingerea că vom câștiga aceste alegeri, pentru a aduce și Vulcanul în rândul orașelor cu puls liberal din România europeană”, mai spune Dan Marinescu.