Asfalt pe drumurile județene din Hunedoara

drum-prislop1Pe mai multe drumuri județene de interes turistic din județul Huneodara se lucrează, în aceste zile intens la modernizarea acestora, prin turnarea de covor asfaltic.

Potrivit unei infrmări a Consiliului județean HUnedoara, în aceste zile, se lucrează la drumul de legătură între zona de agrement Cinciș și Silvașu de Sus (Mânăstirea Prislop).Muncitorii au început deja să asfalteze primul kilometru și jumătate din DJ 687M Cinciș-Cerna – intersecție cu DJ 687A.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, însoțit de reprezentanți ai Direcției Tehnice și de unul dintre consilierii județeni, a inspectat astăzi șantierul și a stat de vorbă cu constructorul. Acesta spune că drumarii s-au angajat că, în următoarele zile, vor demara lucrările de modernizare și la următorii 2 kilometri din acest drum.

Nstor arată de asemenea că, în acest moment, Consiliul Județean Hunedoara are asigurată toată suma necesară pentru investiție, iar dacă vremea va fi favorabilă, lucrările s-ar putea încheia până la sfârșitul anului.

”Drumul modernizat va contribui semnificativ la dezvoltarea turismului atât în zona Cinciș, cât și în apropierea Mânăstirii Prislop”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Huneodara.

drumprislop2