Adrian David: ”Atitudinea oamenilor și susținerea liderilor ne mobilizează spre succes !”

david-pnlVizita în județul Hunedoara a liderului PNL Alina Gorghiu  a adus în municipiul Deva câteva mii de oameni care, în ciuda vremii potrivnice, au venit la mitingul de susținere a candidaților PNL Hunedoara cu convingerea că, prin aceștia, Hunedoara are, pe 11 Decembrie, șansa de redeveni un județ liberal, un județ înscris în direcția corectă spre care trebuie să se îndrepte România: Înainte !

Adrian David, candidatul PNL pentru funcția de senator la alegerile din luna decembrie a luat, la rîndul său, pulsul mulțimii și s-a declarat satisfăcut de geacția oamenilor care își doresc o schimbare, fiind convins totodată că această schimbare trebuie să vină de la PNL. “Suntem mobilizați în campania electorală și acest lucru se vede. Oamenii ne primesc cu brațele deschise iar acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne facă să muncim tot mai mult pentru că să nu îi dezamăgim. Și astăzi dar și până în acest moment al campaniei am văzut că oamenii își doresc cu adevărat o schimbare, atât în vaela Jiului cât și în județ  și această schimbare o putem face doar noi, echipa PNL Hunedoara. Mai mult decât ne dorim un guvern PNL alături de Dacian Cioloș premier”, a declarat Adrian David candidatul PNL la Senatul României.

Afirmațiile lui David sunt susținute de atitudinea tuturor liberalilor, dar și de președintele PNL,  Alina Gorghiu care s-a declarat o susținătoare înfocată a tinerilor din Valea Jiului și o susținătoare a eforturilor pe care și le-a propus PNL Hunedoara spre a salva, împreună cu Guvernul Cioloș, Complexul Energetic Hunedoara.