1 Decembrie la Lupeni

straja3Sărbătoarea Zilei Naționale a României vine, în acest an, la Lupeni ”la pachet” cu startul oficial al sărbătorilor de iarnă. Cu acest prilej, autoritățile locale vor porni și iluminatul stradal ornamental care va scălda în lumină și culoare străzile din municipiul Lupeni, dar și parcurile localității.

Momentul festiv al pornirii luminilor de sărbătoare va avea loc pe 1 Decembrie de la orele 16,30 când copii, părinți și bunici sunt așteptați, în egală măsură, în parcul CAP, acolo unde va fi ”cartierul general” al lui Moș Crăciun. Pentru cei cuminți, Moșul vine chiar mâine în Lupeni, însoțit de alte personaje de poveste, pentru a participa la primul concert de colinde oferit lupenenilor de artiști din comunitatea locală și pentru a aduce o serie de surprize copiilor participanți la acest eveniment.

Tot mâine se dă startul noul sezon de schi în stațiunea turistică Straja din muncipiul Lupeni. În vederea acestui eveniment, administratorii de pârtii s-au pregătit corespunzător, astfel încât pe o bună parte din pârtiile din stațiune, cu ajutorul tunurilor de zăpadă, a fost produsă suficientă zăpadă încât pârtiile să poată fi puse la dispoziția iubitorilor de schi. Aceștia vor avea la dispoziție, tot de mâine, și un nou telescaun care va deservi pârtia Constantinescu. Investiția a fost realizată în acest an de omul de afaceri Emil Părău și va fi inaugurată oficial în cursul zilei de 1 Decembrie.

Foto: Complex Montana Straja