Ziua României sărbătorită în avans la Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan

liceuvulcan1Elevii și profesorii Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan sunt mândrii că, prin însuși numele pe care-l poastră această unitate de învățământ din Valea Jiului, sentimentul Unirii este puternic ancorat în activitățile lor de zi cu zi. Cu atât mai mult, în întâmpinarea Zilei Unirii de la 1 Decembrie 1918, care marchează Ziua Națională a României, elevii Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu”, sub îndrumarea colectivului de cadre didactice, au organizat o inedită acțiune prin care au adus în atenție istoria, tradițiile, portul și gastronomia regiunilor istorice ale României Mari: Transilvania, Bucovina, Banat, Muntenia, Maamureș, Dobrogea, Oltenia, Moldova.

Alături de acestea, elevii din Vulcan au evidențiat și elemente tradiționale din viața românilor reprezentați de minoritățile naționale: sași, maghiari, romi etc.

Alături de elevii participanți la acest proiect educațional, au fost prezenți nu doar profesori ai Colegiului vulcănean, ci și reprezentanți ai Administrației Publice Locale, consilieri locali din cadrul Comisiei pentru Educație precum și primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile. ”Este o deosebită plăere pentru mine, și a devenit de câțiva ani buni și o frumoasă tradiție să mă reîntâlnesc, în preajma sărbătorii noastre naționale, cu elevii de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, care de fiecare dată reușesc să ne arate nouă tuturor că România lor, a tinerilor, este un loc unde oamenii, indiferent de zonă, pot conviețui în pace și bucurie. Îi felicit și îi invit joi la ora 13,00 la ceremonia de 1 Decembrie organizată de administrația publică locală la statuia Soldatului Necunoscut”, a declarat Gheorghe Ile.

liceuvulcan2

Directorul Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu”, prof. Malvine Socaci spune că acest proiect este una dintre cele mai frumoase forme de exprimare a tot ceea ce înseamnă România, în ochii tinerilor din Vulcan. ”În fiecare an organizăm Ziua Națională, lăsându-le tinerilor noștri liceeni libertatea de a exprima, în această formă artistică, tot ceea ce însemană pentru ei românii și România. Și vreau să vă sun că este de-a dreptul surprinzător să constatăm, așa cum am făcut-o și anul acesta, în prezentarea elevilor noștri, că în ochii lor românismul autentic este cât se poate de viu și de nealterat. Îi felicit pe elevii noștri pentru succesul proiectului ”România mea” din aceast an și le doresc să-și păstreze acest spirit de-a lungul întregii vieți, pentru așa cum niciunde nu-i ca acasă, tot așa pentru noi, nimic nu se compară cu România noastră”, a declarat prof. Malvine Socaci.

liceuvulcan3

Câteva sute de copii, din clasele de învățământ liceal au participat la derularea acestui proiect, la Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu”, unde Ziua României a fost sărbătorită, așa cum se cuvine, în avans.

Fotografii de Sergiu VINȚAN

liceuvulcan4

***

liceuvulcan5

***

liceuvulcan6