La Vulcan, Ziua României s-a desfășurat sub semnul Centenarului Marelui Război care a precedat actul Unirii

vulcan1Oficialităţi ale vieţii politice şi ale administraţiei publice locale, dar şi oameni simpli s-au adunat ca în fiecare an la Vulcan, în parcul Eroilor de la Şcoala generală Teodora Lucaciu, în jurul statuii Ostaşului Necunoscut pentru a sărbătorii împreună Ziua Naţională a României. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, oamenii de pe aceste meleaguri şi-au amintit de faptul că au avut privilegiul de a fi primi români de peste Carpaţi care l-au primit pe Mihai Viteazul, întâiul reîntregitor al neamului românesc, în drumul său spre Alba Iulia, la 1600. Aşa cum tot vulcănenii sunt oameni care nu uită că glorioasele unităţi ale Armatei Române au trecut pe aici în Marele Război ai Reîntregirii, la 1918.

La fel cum se întâmplă de câţiva ani buni, vulcănenii au avut şi cu prilejul Zilei Naţionale din acest an privilegiul de a urmări singura paradă militară care se mai desfăşoară în Valea Jiului şi să aplaude de-a lungul bulevardului Mihai Viteazul şi la intrarea sub simbolicul arc de triumf din faţa Parcului Eroilor defilarea, în sunet de fanfară, a plutonului de elevi de la Colegiul  Militar din Alba Iulia, a ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Valea Jiului, a Poliţiei locale şi a voluntarilor Crucii Roşii.

vulcan2

Cum se cuvine unui eveniment de o asemenea însemnătate, întreaga asistenţă a participat, cu credinţă şi evlavie, la un Te Deum oficiat de preoţii ortodocşi şi catolic de la parohiile din localitate. Despre importanţa evenimentului de la 1 Decembrie 19187 le-a vorbit celor prezenţi profesorul de istorie Daniela Kos şi primarul Vulcanului, ing. Gheorghe Ile. “Ziua Naţională a României este o zi cu puternice reverberaţii în conştiinţa fiecăruia dintre noi. Aici, la Vulcan, simţim mândria de a fi români într-un mod ceva mai aparte, pentru că în faţa Ostaşului Necunoscut încremenit în bronz ne amintim că pentru idealul Unirii tuturor românilor, străbunii noştri şi-au dat viaţa. Cu amintirea acestor glorioase fapte, ne adunăm în acest loc în fuecare an pentru a ne spune unii altora, cu mândrie şi emoţie, La mulţi ani, frate !”, a spus primarul vulcănenilor, ing,. Gheorghe Ile.

vulcan3

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, administraţia locală din municipiul Vulcan a emis, anul acesta o medalie aniversară în cinstea Centenarului Marelui Război al Întregirii Neamului Românesc. Cu acest simbol a fost decorat drapelul de luptă al infanteriștilor care au lu luptat în tranșeele de la Pasul Vîlcan, drapel care se află acum în custodia municipalității din Vulcan. Tototdată. medalia a fost conferită, în cadrul acestui evemniment, unor personalități publice ale Vulcanului, dar și din Valea Jiului și județul Hunedoara.

În finalul activităților dedicate Zilei naționale la Vulcan, un grup de elevi de la unităţile de învăţământ de pe raza municipiului Vulcan au prezentat numeroasei asistenţe un emoţionant recital artistic dedicat Zilei Naţionale a după care, aşa cum se cuvine unei zile de sărbătoare, autorităţile publice locale ale municipiului Vulcan au invitat întreaga asistenţă la o masă populară tradiţională, cu fasole, cârnaţi şi au închinat cu toţi cei prezenţi un pahar de vin fiert. În cinstea României, în cinstea românilor şi odată cu aceştia, în cinstea vulcănenilor. Pentru că, aşa cum ne-a declarat şi primarul Gheorghe Ile, “la Vulcan  se simte româneşte, se trăieşte româneşte şi se sărbătoreşte româneşte, mai ales de Ziua Naţională, dar nu numai cu acest prilej.”

vulcan4

***

vulcan5

***

vulcan6

***

vulcan8

***

vulcan9

***

vulcan10

***

vulcan11

***

vulcan12

***

vulcan13

***

vulcan14

***

vulcan15

***

vulcan16